O echipă medicală din Germania a rezolvat un caz medical căruia nu reușea să îi dea de capăt cu ajutorul unui episod din serialul american "Dr. House".
Dr. House - Pacientul de 55 de ani prezenta o insuficiență cardiacă pe cât de severă, pe atât de inexplicabilă, febră de origine necunoscută, o îngrijorătoare deficiență vizuală și auditivă, precum și o misterioasă inflamare a esofagului, scrie jurnalul.ro.
Cazul i-a amintit unui profesor de la Clinica Universitară din Marburg (centrul Germaniei), Jurgen R. Schaefer, de un episod al serialului "Dr. House", în care era evocat un caz improbabil de intoxicație cu cobalt.
"Încercând să găsim o cauză comună a tuturor simptomelor și amintindu-ne de un episod din serialul TV 'Dr. House' pe care îl folosisem ca material didactic pentru studenții la medicină, ne-am gândit la o intoxicație cu cobalt", explică profesorul într-un articol publicat în revista medicală britanică.
"Dosarul său medical era gol, cu excepția a două proteze la șold", adaugă medicul. În noiembrie 2010, proteza stângă s-a rupt și a fost înlocuită cu una care avea metal în compoziție.