Află de la astrologul Libertății cum îți va merge anul viitor în dragoste și în carieră, dar și cum vei sta cu sănătatea și cu banii.
BERBEC
DRAGOSTE: Urmează un an important pentru evoluția relațiilor stabile, care nu vor fi ferite de încercări, perioade dificile, cele mai multe fiind provocate chiar de tine. Cei singuri au șanse să-și găsească perechea, în prima jumătate a anului. Este important să eviți tentația de a-i pasa partenerului rezolvarea problemelor.
CARIERĂ: Sunt posibile complicații până în vara anului viitor, după care se va reveni asupra unor decizii care nu te-au avantajat. Apoi, urmează o perioadă bună, în care poți începe o colaborare deosebită, care însă nu va ține foarte mult - e mai degrabă o deschidere de care va trebui să profiți pentru a avea acces la un alt nivel profesional, un alt domeniu sau un alt departament, cu responsabilități diferite.
SĂNĂTATE: Mici probleme, destul de ciudate și de neînțeles chiar și pentru specialiști, te vor pune pe gânduri. Din toamna anului viitor vor dispărea însă cu totul, fără a lăsa urme. Este digestia, cu tot ce implică aceasta. Din vară, vei avea și șansa unei schimbări a stilului de viață, iar asta poate duce la o revigorare semnificativă.
BANI: Până la vară te vei simți mai liber(ă), fără constrângeri majore legate de cheltuieli, dar apoi vei mai avea câteva luni în care va trebui să suporți limitări, plăți obligatorii sau cheltuieli nedorite. 2015 va duce reglarea pe care o dorești, dar într-un ritm mai lent decât ai sperat.
TAUR
DRAGOSTE: În prima parte a anului, problemele parteneriale vor trece în plan secund, nu vei mai dori să te ocupi de ele și nici să determini cine știe ce modificări în acest domeniu. Vara vine cu o șansă importantă de a schimba ceva în plan sentimental, cu o nouă poveste de dragoste, care va debuta timid, sau cu o înnoire a sentimentelor din relația actuală.
CARIERĂ: Până în toamna anului viitor, solicitările de la serviciu vor fi la fel de stresante, mai ales din cauză că vei fi nevoit(ă) să acorzi mai multă importanță relațiilor de la muncă decât efortului propriu-zis. Tot atunci debutează o perioadă favorabilă pentru valorificarea unui talent nativ, o pasiune care poate deveni meserie și-ți poate aduce venituri în plus.
SĂNĂTATE: E de departe cel mai complicat domeniu al vieții tale pe parcursul lui 2015. Se menține pericolul unor dereglări organice provocate de stres sau de o stare de nemulțumire permanentă. Noutatea e că în prima jumătate a anului scade nivelul general de energie și rezistența organismului în fața unor afecțiuni. Ar fi bine ca toamna să te găsească cu alte obiceiuri, mai sănătoase și mai protective.
Citește mai mult pe libertatea.ro