Elena Băsescu s-a pus pe afaceri. Fiica cea mică a fostului președinte a lansat de curând o colecție de haine pentru mame și copii.
"Ideea unei colecții de haine asortate mamă – copii s-a conturat cu mult timp în urmă, încă de pe vremea când mă pregăteam de botezul Sofiei. Mi-am dorit să mă asortez cu Sofia, iar, la botezul Anastiei, Sofia a fost cea care și-a dorit „să fie ca mama”.
Oportunitatea acestui proiect a apărut în urma unei discuții cu prietena mea Iulia Bălan, o tânără creatoare de modă extrem de talentată și cu experiență, având know-how-ul gestionării unei afaceri. Ea își dorea să facă pasul următor: să realizeze hăinuțe pentru copii. Eu îmi doream o colecție personalizată pentru mine și copiii mei, însă era greu de pus în practică de una singură. Așa a luat naștere proiectul „Elena Băsescu & Kids by Iulia Bălan”.
Este o primă colecție dedicată ocaziilor speciale din sezonul rece. Experiența de mamă m-a ghidat să aleg doar acele modele confortabile și ușor de purtat de către copii. Sofia, fiind cea mai mare, a avut ultimul cuvânt.", a scris Eba pe Facebook.