Lifestyle· 2 min citire

7 reguli învechite de dating pe care ar trebui să le încalci

14 ian. 2014, 12:33
Actualizat: 14 ian. 2014, 12:33
7 reguli învechite de dating pe care ar trebui să le încalci

7 reguli învechite de dating pe care ar trebui să le încalci

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: REALITATEA.NET

Dacă n-ai mai mers la întâlniri în ultima perioadă, pentru că ai fost într-o relație serioasă sau pentru că ai fost căsătorită, trebuie să știi că regulile de dating s-au schimbat între timp. Iată 7 reguli de dating pe care ar trebui să le încalci:

1. Nu fă sex la prima întâlnire, însă fii pregătită să ajungi între așternuturi la a treia

Regulile legate de momentul prielnic de a face sex te pot dezorienta. Uneori, mai ales dacă nu ești interesată de o relație pe termen lung, te simți bine când lucrurile se desfășoară mai repede, însă este o aberație să faci sex după un anumit număr de întâlniri doar pentru că așa spune regula.

O regulă mai bună: Lasă legătura dintre voi să se dezvolte de la sine, astfel încât relațiile sexuale să se producă în mod natural, fie că durează o săptămână, o lună sau mai mult. Bazează-te pe instincte și emoții, nu pe reguli, pentru a stabili momentul prielnic în care să începi să faci sex cu cineva.

2. O femeie nu trebuie să invite un bărbat în oraș

E o regulă învechită care se bazează pe un stereotip de gen care spune că un bărbat s-ar simți emasculat dacă o femeie l-ar aborda și l-ar invita la o întâlnire.

O regulă mai bună: Dacă se întâmplă să ai o discuție interesantă cu un bărbat pe care l-ai cunoscut la o petrecere, nu există niciun motiv pentru care n-ar trebui să-i spui că ți-ar plăcea să continuați conversația la o cafea. Pentru a-ți aduna suficient curaj, amintește-ți două lucruri. În primul rând, un bărbat care ar putea fi speriat de “îndrăzneala” ta nu-ți merită atenția oricum. În al doilea rând, bărbații se tem la fel de mult de respingere ca femeile. Dacă este interesat de tine, se va simți ușurat că povara de a face o invitație în oraș nu e pe umerii lui de data aceasta.

3. Nu vorbi despre fostul tău iubit sau soț în timpul unei întâlniri

Există un sâmbure de adevăr în această regulă: nu vrei să-ți vorbești de rău fostul pe parcursul întregii întâlniri, pentru că vei lăsa impresia de femeie înveninată. Ideea că nu trebuie să faci nicio referire la trecutul tău este însă învechită.

O regulă mai bună: Gândește-te că a vorbi despre o relație încheiată poate fi un mod de a dezvălui ceea ce-ți dorești de la o relație nouă. Păstrează anumite observații – precum cea că preferi un bărbat care își iubește familia (fostul n-o făcea) – pentru momentele când îți dorești să duci relația la următorul nivel.

Citește restul articolului pe Fabuloase.ro

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle