2019, anul despărțirilor în showbiz! Cupluri ce păreau perfecte, dar au sfârșit lamentabil

2019, anul despărțirilor în showbiz! Cupluri ce păreau perfecte, dar au sfârșit lamentabil
A trece printr-un divorț sau o despărțire nu este deloc ușor, mai ales când este vorba de un cuplu de celebrități iar la mijloc sunt copii și averi de milioane de dolari. Totul pare să indice că 2019 nu a fost un an bun pentru relațiile de dragoste, ci mai degrabă pentru despărțiri.
Pentru unii dragostea a durat ani sau chiar decenii, cum a fost cazul pentru Robert de Niro și soția sa Grace. În schimb, în cazul lui Nicolas Cage noua lui căsătorie a durat doar câteva zile. Anul a fost inaugurat de surprinzătoarea despărțire dintre miliardarul american Jeff Bezos și soția sa MacKenzie
Miliardarul Jeff Bezos, fondatorul și directorul executiv al companiei Amazon, și soția sa, MacKenzie Bezos, au anunțat printr-o declarație comună la începutul lunii ianuarie că divorțează după 25 de ani de căsătorie. Jeff Bezos (54 de ani) este cel mai bogat om din lume, cu o avere care se ridică la peste 160 de miliarde de dolari datorită companiei sale Amazon, considerată cea mai valoroasă după ce a devansat Microsoft.
Cei doi soți au decis să divorțeze după o lungă perioadă de ''căutări sentimentale'' și o despărțire temporară, dar intenționează să rămână parteneri în companii și alte proiecte, conform unui comunicat.
MacKenzie Bezos (48 de ani) este o scriitoare din San Francisco, potrivit unui portret publicat în 2013 în revista Vogue. A urmat cursurile Universității Princeton și l-a cunoscut pe viitorul soț în timpul unui interviu de angajare la un fond de investiții din New York, potrivit publicației. Cei doi sunt părinții a patru copii.
La un eveniment organizat anul trecut de Business Insider la Berlin, Jeff Bezos a spus că susținerea lui MacKenzie a fost esențială atunci când a fondat Amazon ca librărie online în 1994 și că aceasta s-a ocupat de contabilitatea companiei în primul an. În 2012, soții Bezos au donat 2,5 milioane de dolari unei campanii pentru legalizarea căsătoriilor dintre persoane de același sex în Washington.
De la o modestă librărie online, Bezos a transformat Amazon într-un magazin care furnizează produse din aproape toate categoriile posibile și care a preluat gigantul din industria de retail Wal-Mart.
Robert De Niro a evitat să-și privească fosta soție la procesul pentru custodia fiicei lor
Robert De Niro și-a anunțat despărțirea de Grace Hightower în noiembrie 2018, după 30 de ani de căsătorie, iar în 2019 a fost implicat într-un proces pentru custodia fiicei sale, Helen Grace, în vârstă de 7 ani, născută în 2011 cu ajutorul unei mame purtătoare.
Potrivit publicației Page Six, cei doi foști soți au evitat să se privească în timpul procesului: "Au încercat să evite contactul vizual și au răsfoit ziarele", potrivit unei surse. Actorul din "Taxi Driver" a dorit ca procesul să se desfășoare cât mai discret posibil, dar soția lui s-a opus secretismului și a dorit ca procesul să fie public.
Page Six notează că procesul de divorț a fost solicitat să se desfășoare sub numele de "Anonymous v. Anonymous", ceea ce se obișnuiește în SUA pentru a proteja interesele părților implicate. Nu este prima dată când relația dintre cei doi face valuri după ce în 1999, la numai doi ani după căsătorie, De Niro solicitase divorțul și s-a implicat într-o dispută pentru custodia fiului său cel mare, Elliott. În 2004 cuplul și-a reînnoit jurămintele.
Robert De Niro, laureat a două premii Oscar, a fost întotdeauna discret cu viața sa personală. În total cinci copii biologici și unul adoptat au rezultat din căsniciile și relațiile amoroase ale actorului. O altă mare dragoste a sa a fost Diahnne Abbott, cu care s-a căsătorit în 1976 și de care a divorțat în 1988.
Zvonurile privind divorțul de a doua soție au apărut după ce Grace nu l-a însoțit pe De Niro la gala MoMA din New York, în noiembrie de 2018, când a fost proiectat un film în onoarea lui Martin Scorsese, marele său prieten.
Lady Gaga și-a anulat nunta cu Christian Carino
Lady Gaga nu a pășit nici anul acesta în fața altarului: cântăreața și actrița americană și-a anulat în februarie nunta pe care o plănuia cu iubitul său Christian Carino.
Un purtător de cuvânt al artistei a dezvăluit revistei People că lucrurile nu mai funcționau între cei doi, precizând că Lady Gaga și Christian Carino au rupt relația de ceva timp. În octombrie anul trecut, artista își anunța logodna cu prilejul discursului de acceptare a premiului Women in Hollywood, oferit de revista ELLE, în care l-a numit pe Carino "logodnicul meu", confirmând astfel zvonurile care circulau de ceva timp.
Lady Gaga și Christian Carino își începuseră relația în urmă cu aproape un an. Potrivit surselor, în vara anului trecut, Carino ar fi cerut-o în căsătorie pe celebra cântăreață. Artista, laureată cu Oscar pentru interpretarea cântecului "Shallow" din filmul "A Star Is Born", și Carino se pregăteau să-și unească destinele anul acesta, dar cântăreața a anulat în ultimul moment nunta.
Potrivit revistei People, celebra cântăreață s-a despărțit de iubitul său la începutul lunii februarie, înainte de gala Premiilor Grammy, iar Christian a fost devastat. El a încercat să o facă să se răzgândească și să se împace, însă ea l-a refuzat. Deși cariera ei este în plin avânt, se pare că în viața personală lucrurile nu stau la fel de bine.
Actrița Bella Thorne s-a despărțit de iubita ei
Bella Thorne, o fostă vedetă Disney, s-a despărțit la sfârșitul lunii februarie de iubita ei, interpreta de muzică rap Tana Mongeau, cu care avea o relație de doi ani.
Actrița în vârstă de 21 de ani a confirmat informația într-un mesaj difuzat pe Twitter, unde contul său este urmărit de 6,6 milioane de abonați. "Tana și cu mine nu mai suntem împreună, încetați vă rog să puneți întrebări despre acest lucru. Vă iubim", a scris Bella Thorne, adresându-se fanilor.
Cele două tinere au avut o relație deschisă, atât una în raport cu cealaltă, cât și cu rapperul Mod Sun, din 2017.
În ianuarie, Tana Mongeau, în vârstă de 20 de ani, a discutat despre relația lor într-un videoclip postat pe YouTube, dar și despre faptul că se întâlnea cu o altă celebritate a internetului, Brad Sousa. În 2016, Bella Thorne dezvăluia fanilor de pe Twitter că este bisexuală, după o întrebare adresată pe rețeaua de socializare.
Anunțul despre despărțirea celor două tinere a fost făcut după ce o fotografie în care Bella Thorne putea fi văzută în timp ce se săruta cu o altă femeie a apărut online, luna trecută. Bella Thorne a devenit cunoscută după ce a interpretat personajul CeCe Jones în serialul "Shake It Up" produs de Disney.
Nicolas Cage, reclamat de fosta soție care i-a cerut o indemnizație pentru patru zile de căsătorie
Fosta soție a lui Nicolas Cage, cosmeticiana Erika Koike, îi pretinde actorului o indemnizație pentru cele patru zile cât au fost căsătoriți. După scandalul provocat de nunta "fulger" dintre Nicolas Cage și Erika Koike într-un weekend nebun din martie în Las Vegas, actorul a solicitat divorțul sau anularea căsătoriei.
Potrivit portalului TMZ, cea care i-a fost soție timp de patru zile a spus că acceptă divorțul, dar că nu admite ca valabil argumentul stării de ebrietate prezentat de Cage pentru a justifica impulsivitatea ce i-a determinat să ajungă la altar. Din acest motiv, cosmeticiana pretinde o indemnizație și achitarea costurilor de proces, deoarece - potrivit ei - a pierdut oportunități de muncă în timpul acestei relații, iar reputația ei a fost știrbită de acest scandal.
Cuplul s-a căsătorit pe 28 martie, într-un weekend, sub efectele alcoolului. Nicolas Cage a cerut după patru zile anularea căsătoriei, argumentând lipsa de conștiență în timpul cununiei. În momentul oficializării cununiei cei doi au avut o discuție foarte aprinsă, potrivit The Daily Mail.
"Actorul nu înceta să strige că ea o să-i fure toți banii și că fostul ei partener este dependent de droguri", potrivit martorilor prezenți la tribunal. În timp ce Koike i-a răspuns: "N-ai decât să bei, nu eu îți cer să faci asta", a declarat un martor prezent la biroul de eliberare de licențe matrimoniale din comitatul Clark, de care aparține Las Vegas.
Un alt argument invocat de Erika Koike pentru a cere această indemnizație este faptul că Nicolas Cage i-a cerut să reia relația, la câteva zile după anularea căsătoriei. Ceea ce însemna, potrivit ei, că relația lor era încă legitimă.
Cântăreața Adele s-a despărțit de soțul ei, Simon Konecki
Vedeta britanică Adele s-a despărțit de soțul ei, antreprenorul și filantropul Simon Konecki, au confirmat la sfârșitul lunii aprilie reprezentanți ai cântăreței. "Adele și partenerul ei s-au despărțit. Vor continua să-și crească împreună fiul cu iubire. Ca întotdeauna, ei doresc să le fie respectată intimitatea. Nu vor mai fi alte comentarii", au declarat Benny Tarantini și Carl Fysh.
Cântăreața în vârstă de 30 de ani s-a măritat în secret cu Konecki în 2016, după patru ani de la nașterea fiului lor, Angelo.
Câștigătoare a numeroase premii în industria muzicală, ea este cunoscută pentru albumele "19", "21" și "25".
În ianuarie 2008, Adele a lansat primul său material discografic, intitulat ''19''. Albumul a intrat pe locul 1 în clasamentul britanic, fiind vândut, la nivel mondial, în peste patru milioane de exemplare. De pe acest material au fost promovate patru piese: ''Hometown Glory'', ''Chasing Pavements'', ''Cold Shoulder'' și ''Make You Feel My Loved''. Primul album a fost un real succes, debutând pe primul loc și fiind răsplătit cu patru discuri de platină în Marea Britanie.
Katie Holmes și Jamie Foxx s-au despărțit după șase ani de relație secretă
Actorii Katie Holmes, în vârstă de 40 de ani, și Jamie Foxx, 51 de ani, s-au despărțit în luna mai după șase ani de relație. Confirmarea a venit la scurt timp după ce starul a fost surprins în compania unei alte femei.
Confirmarea despărțirii a avut loc la câteva zile după ce Jamie Foxx a fost surprins ieșind dintr-un club de noapte, ținându-se de mână cu modelul și cântăreața Sela Vave, în vârstă de 21 de ani. Potrivit presei, tânăra intrase recent în portofoliul casei de muzică deținută de Foxx, iar acesta a încercat să o ajute să-și clădească o carieră, având o relație strict profesională.
Ultima apariție publică împreună a lui Katie Holmes și Jamie Foxx a fost la Met Gala, în New York, în luna mai. Tot atunci a fost și prima lor apariție de cuplu la un eveniment monden. Conform unor surse apropiate cuplului, actrița a fost cea care a pus punct relației.
Deși cei doi actori și-a început relația în 2013, când au fost surprinși împreună în câteva ocazii de paparazzi, de abia anul trecut au început să se afișeze împreună în public și să se lase fotografiați la evenimente mondene.
Motivul pentru care cei doi și-au ascuns relația a fost Tom Cruise, fostul soț al lui Katie Holmes și tatăl fiicei sale Surie, care a obligat-o prin contract pe Kate să nu iasă în public cu niciun partener după divorț. Documentul legal, semnat de actriță în 2012, includea o clauză care îi interzicea orice relație sentimentală publică timp de cinci ani după divorț, astfel încât Katie Holmes și-a ținut iubitul în umbră.
Bradley Cooper și Irina Shayk s-au despărțit după o relație de patru ani
Actorul american Bradley Cooper și top-modelul rus Irina Shayk s-au despărțit la începutul lunii iunie, punând astfel capăt unei relații care a durat patru ani.
Bradley Cooper, în vârstă de 44 de ani, și Irina Shayk, în vârstă de 33 de ani, au decis să își încheie oficial relația și colaborează în prezent într-o manieră amiabilă pentru a găsi de comun acord o soluție în ceea ce privește împărțirea custodiei fiicei lor, Lea De Seine, născută în martie 2017, potrivit unui apropiat al fostului cuplu.
Actorul american, nominalizat la Oscar, și supermodelul rus și-au început relația în primăvara anului 2015, la puțin timp după ce ambii se despărțiseră de foștii lor parteneri de viață: ea de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, după o relație de cinci ani, iar el de actrița britanică Suki Waterhouse.
În 2016 au apărut mai multe zvonuri legate de o presupusă logodnă a cuplului, după ce Irina Shayk a fost văzută purtând pe inelarul mâinii stângi un inel cu smarald. Ea a continuat să poarte acea bijuterie timp de peste doi ani. Totuși, o sursă din anturajul cuplului a dezvăluit la acea vreme că Bradley Cooper și Irina Shayk consideră că educația și creșterea fiicei lor sunt mult mai importante decât căsătoria.
Bradley Cooper a fost căsătorit cu actrița Jennifer Esposito în perioada 2006-2007 și a avut relații cu actrițele Renee Zellweger (2009-2011) și Zoe Saldana (2011-2013) și cu modelul și actrița Suki Waterhouse (2013-2015).
Chris Martin și Dakota Johnson s-au despărțit, potrivit presei britanice
Chris Martin, solistul trupei Coldplay, și actrița americană Dakota Johnson s-au despărțit la mijlocul lunii iunie după doi ani de relație, potrivit mass-media britanice.
Despărțirea dintre cei doi ar fi intervenit după mai multe discuții aprinse cu privire la întemeierea unei familii. Se pare că motivul care a dus la ruptură ar fi faptul că actrița din 'Fifty Shades of Grey' nu era pregătită să aibă copii.
"Se vorbea despre logodnă, dar acum el spune prietenilor că au decis să pornească pe drumuri separate, ceea ce a fost o adevărată surpriză pentru toți", a asigurat o sursă apropiată cuplului. Potrivit sursei, Dakota și Chris nu mai puteau continua relația pentru că nu reușeau să se pună de acord pe această temă.
"Chris a fost foarte clar, i-a spus că vrea copii cât mai repede, însă pentru Dakota cariera este mult mai importantă, este momentul ei de glorie la Hollywood, astfel că nu a putut să-i dea răspunsul pe care el dorea să-l audă, cel puțin nu acum", a declarat sursa ziarelor Sunday Express și Daily Mail.
Zvonurile au început să apară după ce în mai se vorbea despre o logodnă între cei doi și chiar de o posibilă sarcină a Dakotei. Zvonurile au apărut la 29 mai, de ziua actriței, când vila în care se sărbătorea evenimentul era plină de baloane roz și albastre, culori asociate de obicei sexului bebelușului. Reprezentanții celor doi au negat însă zvonurile.
Ultima oară când Chris și Dakota au fost surprinși împreună într-un loc public a fost în noiembrie anul trecut, la restaurantul Sushi Park din Los Angeles. Potrivit revistei People, Gwyneth Paltrow, fosta soție a lui Chris Martin, a făcut multe eforturi pentru a o integra pe Dakota în familia ei. Este cunoscut faptul că, deși au divorțat, Chris și Gwyneth au rămas în relații bune, pentru a fi alături de copiii lor, Apple și Moses.
Liam Hemsworth și Miley Cyrus au divorțat după un mariaj de șapte luni
Actorul australian Liam Hemsworth a revenit pe Instagram după despărțirea de soția sa, cântăreața și actrița americană Miley Cyrus. Actorul în vârstă de 29 de ani, care a depus în august cererea de divorț după șapte luni de căsătorie cu Miley Cyrus, nu mai publicase nimic pe Instagram de la confirmarea separării de artista americană, la începutul lui august, însă a revenit pe platforma social media pentru a anunța data de lansare în Statele Unite a celui mai recent film în care joacă, intitulat ''Killerman''.
El a confirmat despărțirea printr-un mesaj publicat pe Instagram. ''Miley și cu mine ne-am separat recent și îi doresc sănătate și fericire de acum înainte'', a scris actorul. Hemsworth a adăugat că despărțirea lor este o ''chestiune privată'' și că nu va face alte declarații în media. ''Pace și iubire'', a încheiat el.
Cântăreața în vârstă de 26 de ani anunțase anterior într-un comunicat că atât ea cât și actorul au decis să pună capăt relației lor, pentru "a se focaliza asupra carierei", și că ambii se află "într-o constantă evoluție ca persoane".
Cyrus și Hemsworth și-au început relația în timpul filmărilor pentru 'The Last Song', în 2009, în care au jucat împreună. Cei doi au anunțat că s-au logodit în 2012, înainte de a pune capăt relației un an mai târziu. După aproape doi ani de pauză, Miley și Liam s-au împăcat.
Artista americană, care se identifică cu genul 'pansexual', a dezvăluit revistei Elle că nu se i se potrivește "stereotipul de soție tradițională", ea și soțul său având o căsnicie deschisă.
Todd Palin și fosta candidată la vicepreședinția SUA Sarah Palin s-au despărțit după 30 de ani de căsnicie
Todd Palin, soțul fostei candidate la vicepreședinția Statelor Unite și ex-guvernatoare a statului Alaska Sarah Palin, a depus la începutul lunii septembrie actele de divorț. Într-un document prezentat la tribunalul din Anchorage, Todd Palin, 55 de ani, și-a motivat cererea de divorț printr-o "incompatibilitate de temperament între părți atât de mare, încât conviețuirea soț-soție este imposibilă".
Todd Palin i-a propus soției sale custodie comună pentru singurul lor copil încă minor, în vârstă de 11 ani, precum și o împărțire echitabilă a bunurilor și datoriilor cuplului. Cei doi, care sunt împreună din liceu, s-au căsătorit în 1988, în urmă cu 31 de ani, și au în total cinci copii, dintre care patru sunt deja majori.
Sarah Palin, de asemenea în vârstă de 55 de ani, a devenit în 2006 prima guvernatoare a Alaskăi, post din care a obținut o popularitate rapidă la nivel național, fapt ce a condus-o în 2008 la o candidatură în echipă cu John Mc Cain pentru Casa Albă. McCain și Palin au pierdut acele alegeri în fața democratului Barack Obama (2009-2017) iar guvernatoarea de atunci a Alaskăi a renunțat la funcția sa în 2009.
Departe de prima linie politică, Palin a fost în 2010 protagonista reality-show-ului "Alaska lui Sarah Palin".
Todd Palin, care a lucrat în industria petrolului și a pescuitului, și-a păstrat un profil public scăzut pe timpul carierei politice a soției sale, însă în 2012 a participat la reality-show-ul NBC 'Stars Earn Stripes'. Pe lângă cei cinci copii, soții Palin mai au cinci nepoți, dintre care trei ai fiicei Bristol și doi ai fiului lor Track.
Christina Hendricks ("Mad Men") s-a despărțit de soțul ei, Geoffrey Arend
Actrița din serialul "Mad Men" Christina Hendricks a anunțat la mijlocul lunii octombrie că s-a despărțit de soțul ei, actorul Geoffrey Arend, punând capăt unui mariaj de 10 ani. Cei doi și-au anunțat despărțirea printr-o declarație comună postată pe Instagram.
"În urmă cu doisprezece ani ne-am îndrăgostit și am devenit parteneri. Ne-am alăturat unor familii uimitoare, am râs de nenumărate ori, ne-am făcut prieteni minunați și am fost binecuvântați cu oportunități incredibile. Astăzi facem următorul pas împreună, dar pe căi separate. Vom fi întotdeauna recunoscători pentru dragostea pe care am împărtășit-o și vom fi alături în creșterea celor doi câini ai noștri", au scris actorii.
Hendricks, 44 de ani, și Arend, de 41 de ani, s-au căsătorit în octombrie 2009, după ce au fost prezentați unul altuia de către colegul Christinei din "Mad Men"Vincent Kartheiser.
Actrița este cunoscută și pentru colaborările la "Crooked House" și "Toy Story 4". A devenit celebră la nivel mondial după rolul din "Mad Men", în care a interpretat-o pe Joan Holloway și a cărui acțiune se petrece în anii '60 la o firmă de publicitate fictivă de pe Madison Avenue.
În 2010, un sondaj în rândul cititoarelor revistei Esquire o indica pe Hendricks drept "cea mai sexy femeie din lume".
Ian Ziering, protagonist al serialului "Beverly Hills, 90210", s-a despărțit de cea de-a doua soție
Actorul american Ian Ziering, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune "Beverly Hills, 90210", s-a despărțit la începutul lunii noiembrie de cea de-a doua soție, Erin Ludwig, după o căsnicie care a durat aproape un deceniu.
Starul TV și Erin Ludwig s-au căsătorit în 2010, iar după o căsnicie de nouă ani au decis să se despartă. Actorul american a dezvăluit această informație prin intermediul unui mesaj publicat pe Instagram, în care a spus că despărțirea a fost cauzată de "programul haotic de lucru" al celor doi soți.
Ian Ziering și Erin Ludwig și-au început relația în 2009, s-au logodit în februarie 2010 și s-au căsătorit în luna mai a aceluiași an.
Actorul hollywoodian, în vârstă de 55 de ani, și Erin Ludwig au împreună două fiice: Mia Loren, născută pe 25 aprilie 2011, și Penna Mae, născută pe 25 aprilie 2013.
Acesta a fost cel de-al doilea mariaj al cunoscutului actor american, care a mai fost căsătorit cu modelul și actrița Nikki Schieler între anii 1997 și 2002.
Actorul Colin Firth s-a despărțit de soția lui, Livia Giuggioli, după o căsnicie de 22 de ani
Actorul britanic Colin Firth a anunțat că s-a despărțit de soția lui, producătoarea italiană de film Livia Giuggioli, după o căsnicie care a durat 22 de ani. Cuplul are doi fii, Luca și Matteo, ambii născuți la Roma. Familia Firth a locuit atât la Londra, cât și în capitala Italiei.
Știrea a fost confirmată la 13 decembrie printr-o declarație comună semnată de reprezentanții de presă ai celor doi soți. "Colin și Livia Firth s-au despărțit. Vor continua să fie prieteni apropiați și rămân uniți în dragostea lor pentru copii", se precizează în declarație.
Colin Firth, recompensat cu un Oscar, un Glob de Aur și două premii BAFTA, mai are un fiu cu fosta lui parteneră de viață Meg Tilly, colega sa de distribuție din pelicula ''Valmont''.
După despărțirea de Meg Tilly, Colin Firth s-a căsătorit cu Livia Giuggioli în 1997.
Colin și Livia au fost deseori văzuți împreună pe covorul roșu la evenimentele din industria cinematografică.
Livia este activistă în domeniul mediului, cofondatoare și director de creație al firmei de consultanță Eco-Age. Este, totodată, membră fondatoare a grupului pentru susținerea drepturilor femeilor The Circle, creat de cântăreața Annie Lennox. Potrivit presei, în 2017, Colin Firth a obținut și cetățenia italiană, în timp ce Livia a depus o cerere pentru a deține un pașaport britanic.
Colin Firth este cunoscut pentru interpretarea unor personaje tipic britanice, precum Mark Darcy în seria de filme "Bridget Jones", Jamie în ''Love Actually'' și regele George al VI-lea în ''The King's Speech''.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























