Justitie· 3 min citire

Realitatea PLUS, o nouă victorie în fața CNA. Avocatul Matei Ștefănescu: „CNA e foarte clar că s-a transformat într-un organ de represiune politică!”

Realitatea PLUS

Realitatea PLUS

Publicat9 iul. 2026, 18:19
SursăRealitatea PLUS

Victorie de ultimă oră în justiție pentru Realitatea Plus, după ce Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei timp de 3 ore. În aceste momente, magistrații de la Curtea de Apel București au decis suspendarea deciziei CNA.

Avocatul Realitatea PLUS - Matei Ștefănescu: „Ne-a fost grav încălcat dreptul la apărare în ședința de ieri”

O astfel de decizie de întrerupere a programului a fost luată și pe 27 mai, tot pentru trei ore. La începutul lunii iunie, Realitatea Plus câștiga și atunci în instanță suspendarea deciziei CNA. Șeful CNA, care nu a primit un vot în Parlament pentru conducerea instituției, Valentin Jucan, se declara uluit de decizia luată de judecătorii Curții de Apel, după ce asistase și la proces.

„Este a treia decizie de suspendare succesivă pronunțată de Curtea de Apel.

Am avut mai întâi în aprilie prima decizie de suspendare a deciziei de retragere a licenței în acel abuz înfiorător al CNA, care, știți, dispusese retragerea licenței pentru pretinse amenzi neplătite, deși toate amenzile erau plătite.

Mai apoi, observând că această decizie a fost suspendată, au continuat această campanie de cenzură efectivă și au emis în luna mai o nouă decizie de suspendare a emisiei pentru trei ore.

Fără niciun fel de motivare la nivelul temeiurilor de drept, acea decizie a fost suspendată din nou de către Curtea de Apel. Acum, practic în următoarea ședință în care au analizat luna februarie, din nou exclusiv către Realitatea Plus, au emis o nouă decizie de suspendare a emisiei pentru televiziune.

Practic, în fiecare ședință a CNA în care se analizează, practic, conținutul emisiunilor pentru o lună, au dispus sancțiunea maximă prevăzută de lege împotriva Realitatea Plus.”, a zis avocatul Realitatea PLUS - Matei Ștefănescu.

Un membru CNA acuză Realitatea PLUS de supradoză de Călin Georgescu, George Simion, AUR și Alexandra Păcuraru.

„Exact, pentru aici este și, dacă vreți, esența acestei cenzuri la adresa libertății presei.

Nu poți să imputi unui post de televiziune faptul că un actor politic, Călin Georgescu, AUR, George Simion, este excesiv mediatizat pe un anumit post de televiziune, în condițiile în care, dacă e să privim ceea ce se întâmplă pe alte posturi de televiziune, acea propagandă grețoasă la adresa, în favoarea guvernului, presa asta ar trebui să fie un câine de pază la adresa democrației, să critice puterea, iar nu să fie un laudațio în continuu la adresa puterii.

Dar acest CNA e foarte clar că s-a transformat într-un organ de represiune politică. De altfel, dincolo de decizia de astăzi care vine încă o dată să le sancționeze abuzurile și nu ar mai trebui să fie uluiți de deciziile instanțelor, ar trebui să se uite și să vadă că toate aceste decizii în ultimele luni reprezintă uriașe abuzuri care vor fi sancționate de către instanțele de judecată până la capăt.

Și deja am demarat o primă acțiune în răspundere personală împotriva membrilor din cadrul CNA.

Mai mult decât atât, mai mult decât atât, e foarte important să subliniem că ne-a fost grav încălcat dreptul la apărare în ședința de ieri. S-a acordat cuvântul sau dispus alte cu amenda...”, a completat avocatul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie