Un complet de cinci judecători de la Instanța supremă a dispus, luni, achitarea definitivă a lui Eugen Stoina, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, fost procuror DNA, trimis în judecată de Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) pentru săvârșirea infracțiunii sustragere de la prelevarea de mostre biologice, el fiind acuzat că a consumat băuturi alcoolice și a produs un accident rutier.
Completul de cinci magistrați a respins apelul SIIJ și a menținut decizia de achitare dată în iunie 2019 de un complet de trei judecători de la Instanța supremă.
Eugen Stoina a fost achitat în baza art. 396 alin. 5 rap. la art.16 alin.1 lit. b teza I din Codul de procedură penală, care prevede: „fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Acesta este primul dosar instrumentat de SIIJ, trimis în instanță în noiembrie 2018.
Procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție susțineau că, la data de 11 ianuarie 2018, aflându-se în București la volanul unui autoturism, Eugen Stoina, pe fondul nepăstrării distanței între autovehicule, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care se afla oprit, în coloană, la semafor.
Accidentul a generat tamponarea în lanț a încă două autoturisme, oprite în coloană la semafor, precum și vătămarea corporală a procurorului.
La locul accidentului s-au deplasat polițiști de la Brigada Rutieră, precum și un echipaj SMURD, care a hotărât transportarea lui Eugen Stoina la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Din probele administrate de procurori reiese că inculpatul ar fi părăsit unitatea medicală fără a avea avizul medicului de gardă. Ulterior, inculpatul a fost căutat de organele de Poliție Rutieră, reușindu-se contactarea telefonică a acestuia, (…) cu solicitarea de a se prezenta la sediul Brigăzii Rutiere. Inculpatul s-a prezentat la sediul Poliției Rutiere, unde a fost testat cu aparatul alcooltest. Ulterior, inculpatul a fost condus apoi la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe de sânge, stabilindu-se că acesta consumase băuturi alcoolice”, preciza Parchetul.