Dana Gîrbovan, președinte Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, va fi viitorul președinte al Curții de Apel Cluj, din 1 ianuarie 2021.
Potrivit unor surse citate de clujust.ro, aceasta a câșigat concursul pentru funcție. Rezultatele nu au fost încă anunțate oficial.
La concursul pentru funcție au mai participat două nume grele din magistratura clujeană, Elena Botezan – fost procuror șef DNA Cluj și Irinel Andrei – fost vicepreședinte al Curții.
Rezultatele oficiale vor fi afișate pe 7 decembrie. Dana Gîrbovan îi succede în funcție judecătoarei Denisa Băldean, care a avut două mandate, iar acum este în concursul de promovare la Înalta Curte.
Dana Gîrbovan este una dintre vocile constante din magistratură în susținerea unor principii precum independența justiției și neimplicarea serviciilor în justiție. Președința UNJR a fost propusă în 2019 pentru funcția de ministru al Justiției, însă președintele Iohannis a respins numirea.
În august 2019, judecătoarea Dana Girbovan, propusă de premierul Viorica Dancila pentru postul de ministru al Justiției, a anuntatca demisionează din magistratură. Membrii Secției pentru judecători din cadrul CSM au decis într-o ședința care a durat 30 de secunde, să aprobe demisia din magistratură a Danei Girbovan.
Ulterior, Klaus Iohannis a anunțat că a decis respingerea numirii ei în funcția de ministru al Justiției, iar în această situație Dana Girbovan și-a retras cererea de demisie și a rămas în magistratură.