Justitie· 1 min citire

Agenția Națională de Integritate a descoperit un inspector din Cluj care nu-și poate justifica averea de 500.000 de euro

ANI a descoperit un inspector din Cluj care nu-și poate justifica averea de 500.000 de euro

ANI a descoperit un inspector din Cluj care nu-și poate justifica averea de 500.000 de euro

Scris de Iulian Budusan Publicat: 18 feb. 2021, 10:33

Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, nu poate justifica o avere de aproximativ 500.000 de euro prin veniturile realizate. Agenția Națională de Integritate (ANI) i-a trimis pe cap ANAF-ul și Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj.

Potrivit ANI, inspectorii de integritate au constatat existența unei diferențe nejustificate de aproximativ 500.000 euro (constând în suma de 387.294 euro și suma de 631.906 lei), între averea dobândită și veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2016.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop.

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislației fiscale în ceea ce privește vânzarea unui imobil la prețul de 27.800 euro, prețul încasat fiind de 39.400 euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie