O instalație de foraj petrolier s-a prăbușit, duminică, în sud-estul Turciei, omorând o persoană și rănind alte două. Din primele informații, victimele ar face parte din rândul personalului.
Accidentul s-a produs pe locul de foraj din muntele Gabar, în provincia predominant kurdă Sirnak, în extremul sud-est al țării, potrivit media locale, relatează AFP.
Potrivit guvernatorului Cevdet Atay, care s-a deplasat ăn zonă, la fața locului a fost descoperit corpul neînsuflețit al unui inginer.
Un muncitor "prins sub dărâmături a fost salvat imediat și transportat la spital cu elicopterul. Un inginer a murit în accident", a anunțat guvernoratul pe contul său de pe platforma X.
"Un muncitor a supraviețuit accidentului fiind ușor rănit", a adăugat sursa citată, anunțând că "a fost deschisă o anchetă".
Provincia Sirnak, la granița cu Kurdistanul autonom în nordul Irakului și nord-estul Siriei, s-a aflat de la mijlocul anilor "80 în centrul ciocnirilor armate dintre guvernul turc și Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat organizație teroristă de către Ankara și aliații săi occidentali.