Extern· 1 min citire

Românul care a uimit Franța. A fraudat sistemul de taxare pe autostrăzi de 267 de ori

Românul care a uimit Franța. A fraudat sistemul de taxare pe autostrăzi de 267 de ori

Românul care a uimit Franța. A fraudat sistemul de taxare pe autostrăzi de 267 de ori

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 mar. 2016, 12:24

Un șofer român a fost condamnat, miercuri, de un tribunal francez, la un an de închisoare cu suspendare și a primit o interdicție de trei ani pe teritoriul francez și o amendă de 5.000 de euro, după ce a fraudat sistemul de taxare pe autostrăzile din Franța de 267 de ori, relatează Ouest France.

Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost arestat duminică după ce a forțat o barieră de autostradă, aflându-se la volanul unui camion care transporta materiale de construcție din România în Spania, a indicat Jean-Luc Benoit, comandantul Escadronului departamental de Siguranță Rutieră din departamentul Pirineii Orientali, din sudul Franței, de la frontiera cu Spania.

Inițial, bărbatul a declarat că vehiculul "a alunecat din cauza carosabilului umed și s-a izbit în barieră, după care a recunoscut, în cele din urmă, că a făcut acest lucru din cauza lipsei de bani", a precizat responsabilul francez.

Anchetatorii au descoperit că bărbatul a fraudat sistemul de taxare al ASF (austostrăzile din sudul Franței) de 245 de ori în perioada 21 aprilie 2013 - 28 februarie 2016 și de 22 de ori sistemul rețelei Escota în perioada 1noiembrie 2015 - 13 martie 2016, potrivit lui Benoit.

Bărbatul a fost condamnat, miercuri, de tribunalul din Perpignan (departamentul Pirineii Orientali) să plătească și taxe de autostradă și daune de interes în valoare de 5.000 de euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern