Extern· 5 min citire

Război în Ucraina, ziua 1119. Zelenski anunță că Ucraina va sprijini propunerea de a opri loviturile asupra infrastructurii energetice - LIVE TEXT

Zelenski anunță că Ucraina va sprijini propunerea de a opri loviturile asupra infrastructurii energetice

Zelenski anunță că Ucraina va sprijini propunerea de a opri loviturile asupra infrastructurii energetice

Publicat18 mar. 2025, 08:26
Actualizat18 mar. 2025, 23:26

Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde luni celei de-a treia plăți către Kiev, în valoare de aproape 3,5 miliarde de euro, din fondurile Mecanismului pentru Ucraina, constând în granturi și împrumuturi nerambursabile. Ucraina este în ziua 1119 a războiului.

UPDATE 23:24 - Rusia și Ucraina se acuză reciproc de tentative de atac transfrontalier

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc, marți, de încercări de a lansa atacuri transfrontaliere, fiecare spunând că forțele sale au respins încercările de incursiune ale părții adverse, relatează Reuters. Acuzațiile intervin în ziua în care președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au vorbit la telefon pentru a cădea de acord asupra termenilor unui armistițiu în Ucraina.

Ambele părți au declarat că forțele lor dețin controlul deplin asupra teritoriului de pe propria parte a frontierei și au provocat pierderi trupelor inamice.

UPDATE 22:45 - Sirene de alarmă și explozii răsună la Kiev, după ce Putin și Trump au vorbit la telefon

Sirene de alarmă și explozii răsunau marți seară în capitala ucraineană, au observat jurnaliștii Agenției France-Presse (AFP), la scurt timp după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat că a acceptat să oprească timp de 30 de zile loviturile asupra infrastructurii energetice a țării, dar nu a agreat și o încetare totală a focului.

Autoritățile de la Kiev au cerut locuitorilor să se adăpostească din cauza riscului unui atac aerian rusesc, în timp ce reporterii AFP au auzit explozii.

Potrivit Ukrainskaia Pravda, marți seara, în timpul unei alerte de raid aerian la Kiev, forțele de apărare aeriană au deschis focul asupra dronelor inamice. Forțele aeriene au avertizat, de asemenea, cu privire la amenințarea atacurilor cu rachete balistice inamice.

UPDATE 22:37 - Ucraina va sprijini propunerea de a opri loviturile asupra infrastructurii energetice, anunță Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA de a opri atacurile asupra infrastructurii energetice rusești și a spus că speră să vorbească personal cu președintele american Donald Trump despre convorbirea telefonică avută de acesta cu președintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters și CNN.Casa Albă a anunțat că Putin și Trump au convenit în timpul conversației lor asupra unei încetări a focului pentru 30 de zile asupra țintelor de infrastructură energetică din Ucraina, iar discuțiile menite să avanseze către un plan de pace mai amplu vor începe „imediat”.

„Cele două părți, Ucraina și Rusia, pot să nu lovească infrastructura energetică. Partea noastră va sprijini acest lucru”, a declarat Zelenski reporterilor în timpul unui briefing online. El a adăugat că Ucraina va sprijini orice propunere care duce la o „pace stabilă și justă”.

UPDATE 16:06 - Putin cere suspendarea livrărilor de arme către Kiev, pentru armistițiu

Președintele rus Vladimir Putin cere suspendarea tuturor livrărilor de arme către Ucraina în timpul armistițiului propus de omologul său american Donald Trump, potrivit Bloomberg, care citează ”persoane care cunosc subiectul”.

UPDATE 12:15 - Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a declarat marți că Kievul nu a fost un obstacol în calea unui acord de pace cu Rusia și consideră că poate obține o pace justă și de durată sub conducerea președintelui american Donald Trump.

Ucraina așteaptă clarificări asupra procesului de pace după conversația dintre Trump-Putinde marți, a declarat Sîbiga în cadrul unei conferințe geopolitice la New Delhi.

„Nu suntem obstacol în calea atingerii păcii… așteptăm cu adevărat de la partea rusă un da necondiționat pentru încetarea focului”, a spus Sîbiga în timpul unei discuții, conform Reuters.

UDATE 11:30 Conversația telefonică dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump care va avea loc azi se va derula între orele 16.00 și 18.00, ora Moscovei (15.00 - 17.00, orele României).

UPDATE 10:40 - Patru țări UE care au graniță cu Rusia au anunțat marți că se retrag din Convenția de la Ottawa: „Prin această decizie, transmitem un mesaj clar”.

Polonia și națiunile baltice (Lituania, Letonia și Estonia) se retrag din Convenția de la Ottawa privind interzicerea minelor antipersonal, au anunțat marți cele patru țări, care au granițe cu Rusia.

UPDATE 10:15 - China și Rusia folosesc un „arsenal digital masiv” pentru interferențe și manipulări în democrațiile occidentale, a avertizat marți Uniunea Europeană.

„Manipularea și interferența informațiilor reprezintă o amenințare majoră la adresa securității UE. Nu trebuie să subestimăm nici puterea pe care toate acestea o au asupra noastră, nici intențiile autorilor”, a declarat șefa diplomației europene, Kaja Kallas, într-un raport.

În ultimul său raport anual pe această temă, UE afirmă că anul trecut a identificat atacuri de dezinformare împotriva a peste optzeci de țări și peste două sute de organizații.

Războiul din Ucraina rămâne o țintă majoră pentru Rusia, dar evenimente precum Jocurile Olimpice de la Paris, alegerile din Moldova și protestele agricultorilor din Germania au fost, de asemenea, în vizor.

UPDATE - Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde luni celei de-a treia plăți către Kiev, în valoare de aproape 3,5 miliarde de euro, din fondurile Mecanismului pentru Ucraina, constând în granturi și împrumuturi nerambursabile.

Obiectivul principal al acestui mecanism este acela de a sprijini stabilitatea macrofinanciară, redresarea, reconstrucția și modernizarea Ucrainei, a declarat Consiliul într-un comunicat.

Cu această plată, Ucraina a primit în total până acum aproape 20 de miliarde de euro prin acest mecanism intrat în vigoare în urmă cu un an.

Consiliul UE a concluzionat luni că Ucraina a îndeplinit condițiile necesare stabilite pentru a primi o plată suplimentară din acest fond.

Mai exact, comunicatul subliniază că autoritățile de la Kiev au demonstrat implementarea a 13 măsuri concrete, inclusiv aprobarea reformelor pentru creșterea utilizării energiei regenerabile, creșterea autonomiei organismului de reglementare în domeniul energiei sau simplificarea procedurilor de trecere a frontierei în conformitate cu normele europene.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern