Extern· 3 min citire

O nouă pistă de cercetare pentru vaccinuri anti-COVID. Ce au descoperit oamenii de știință

O nouă pistă de cercetare pentru vaccinuri anti-COVID. Foto: Profi Media

O nouă pistă de cercetare pentru vaccinuri anti-COVID. Foto: Profi Media

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 nov. 2021, 21:28

Oamenii de știință din Marea Britanie au anunțat, miercuri, că au identificat proteinele din noul coronavirus care sunt recunoscute de celulele T ale persoanelor expuse la SARS-CoV-2, dar care nu se infectează, oferind astfel o nouă pistă de cercetare dezvoltatorilor de vaccinuri anti-COVID-19.

Imunitatea împotriva COVID-19 reprezintă un fenomen complex și, deși există dovezi privind scăderea nivelului de anticorpi la șase luni după vaccinare, oamenii de știință cred că celulele T joacă și ele un rol vital în furnizarea unei protecții contra acestei infecții, informează Reuters.

Cercetătorii de la University College London (UCL) au analizat datele medicale obținute de la 731 de angajați din două spitale londoneze în timpul primului val al pandemiei de COVID-19 și au descoperit că mulți dintre ei nu au fost testați pozitiv, în pofida expunerii lor foarte probabile la varianta originală a noului coronavirus.

Ei au descoperit astfel că, deși unii dintre angajații sanitari nu au dezvoltat anticorpi și nici nu au prezentat rezultate pozitive la testele PCR, au beneficiat totuși de o reacție puternică și amplă a celulelor T în urma acelei expuneri probabile la virusul SARS-CoV-2.

Acest fapt sugerează mai degrabă că angajații sanitari nu au evitat expunerea la noul coronavirus, ci limfocitele lor de categorie T au anihilat virusul înainte de apariția simptomelor sau de obținerea unui rezultat pozitiv la testul PCR - un fenomen denumit "infecție abortivă", au explicat autorii studiului.

„Știm că anumiți indivizi rămân neinfectați în ciuda faptului că au fost expuși cel mai probabil la virus. Informația cu adevărat importantă este aceea că celulele T detectate la acești indivizi, în care virusul nu a reușit să declanșeze cu succes o infecție, țintesc cu preferință regiuni diferite ale coronavirusului față de cele vizate de sistemul imunitar după infectare", a declarat Leo Swadling, autorul principal al acestui studiu, publicat în revista științifică Nature.

Vaccinurile actuale, care oferă o protecție ridicată împotriva riscului de a dezvolta forme severe de COVID-19, dar care nu opresc pe deplin transmiterea virusului și nici procesul de reinfectare, țintesc proteina Spike a virusului SARS-CoV-2.

În schimb, celulele T, care au dus la "infectări abortive" în cadrul studiului realizat de cercetării de la UCL, recunosc și atacă anumite "proteine de replicare".

Cercetătorii britanici spun că deși astfel de celule T sunt asociate cu protecția față de o infecție detectabilă, numărul lor nu este suficient de mare pentru a asigura doar ele singure această protecție, iar studiul de la UCL nu a cercetat dacă participanții au beneficiat de protecție după o nouă expunere la acest virus.

Ei au mai spus că proteinele de replicare sunt cel mai puțin vizate de mutațiile noului coronavirus și că expunerea la alte coronavirusuri ar putea fi motivul pentru care unii dintre angajații din domeniul medical beneficiază de o reacție atât de rapidă a celulelor T.

Descoperirea înseamnă și că un vaccin care țintește acele proteine, în plus față de proteina Spike, ar putea fi eficient împotriva unei game largi de coronavirusuri, inclusiv împotriva variantei Delta a virusului SARS-CoV-2, devenită dominantă.

„Este un raționament puternic pentru a include aceste proteine ca supliment pentru proteina Spike în următoarea generație de vaccinuri", a adăugat profesorul Leo Swadling.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern