Mii de persoane s-au adunat pentru a treia sâmbătă consecutivă la Belgrad pentru a protesta împotriva președintelui sârb Aleksandar Vucic, relatează dpa, citată de Agerpres.
O mulțime de peste 5.000 de persoane au mărșăluit între televiziunea de stat RTS, care este puternic pro-Vucic, și sediul guvernului.
Primul protest a avut loc drept reacție la faptul că un politician de opoziție, Borko Stefanovic, a fost bătut în marja unei mici reuniuni electorale din sudul Serbiei, de pe 23 noiembrie.
Vucic a luat în derâdere primul protest de la Belgrad, afirmând că a fost redus ca proporții și că "chiar dacă erau cinci milioane" nu ar ceda în fața revendicărilor lor.
Cel de al doilea protest a avut loc sub hashtag-ul #1od5miliona, respectiv unul din cinci milioane.
Deși oficial Aleksandar Vucic are în mare parte un rol ceremonial, el deține multă putere în Serbia și participă în mod deschis la guvernare.
Partidul său progresist a dominat parlamentul în trei rânduri de alegeri parlamentare din 2012. Vucic și-a început anul trecut mandatul prezidențial de cinci ani.
Opoziția din Serbia, slăbită de diviziuni interne, scandaluri de corupție și prezență scăzută în media de stat și pro-guvernamentală după ce Vucic a preluat puterea, este complet marginalizată, notează dpa