Extern· 2 min citire

Ciolacu: Atacurile Rusiei la Dunăre nu sunt accidentale. Consolidarea prezenței NATO este binevenită

Ciolacu: Atacurile Rusiei la Dunăre nu sunt accidentale. Consolidarea prezenței NATO este binevenită

Ciolacu: Atacurile Rusiei la Dunăre nu sunt accidentale. Consolidarea prezenței NATO este binevenită

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 oct. 2023, 12:32

Atacurile Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Dunăre "nu sunt accidentale", în contextul în care peste jumătate din exportul de cereale din țara vecină tranzitează România, pe cale navală, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis participanților la Bucharest Security Conference.

"Atacurile ruse din proximitatea teritoriului nostru cresc în mod alarmant riscurile de incidente și de agravare. Este clar că Rusia va continua să preseze navele comerciale și va impune zone în care nu se circulă în Marea Neagră. Atacurile de la granița dunăreană nu sunt accidentale, deoarece Rusia știe că peste jumătate din cerealele ucrainene pentru export sunt transportate în prezent prin intermediul culoarelor de navigație din România. Este important să reflectăm asupra modului în care NATO se va pregăti pentru scenariul în care (atacurile - n.r.) Rusiei vor escalada în România, în regiunea Mării Negre și a Dunării. Pentru moment, este binevenită consolidarea prezenței aliate înaintate pe Flancul estic, în urma summiturilor de la Madrid și Vilnius și mai ales cele mai recente suplimentări. Aceasta este poziția de apărare corectă, reținând că provocărilor ruse nu le lipsește nici imaginația și nici versatilitatea", a subliniat Ciolacu, în mesajul prezentat la reuniune de Nicolae Comănescu, consilier de stat pentru politică externă și afaceri strategice în cadrul Cancelariei premierului.

Potrivit prim-ministrului, în prezent, aliații euroatlantici se confruntă cu tensiuni în Orientul Mijlociu, unde "campania de teroare 'de tip ISIS'" împotriva Israelului este "de bun augur la Moscova".

"În loc să se concentreze exclusiv pe amenințările ruse, pe sancțiuni și pe susținerea față de Ucraina, aliații euroatlantici se confruntă cu tensiuni în Orientul Mijlociu, care au un potențial amenințător de a se propaga și în Europa. Deja există atacuri teroriste în Europa, iar serviciile secrete cresc nivelul de vigilență la maxim. De asemenea, există spectrul încă unui val de refugiați din Orientul Mijlociu către Europa, cu tot cu impactul negativ cunoscut asupra politicii interne a statelor europene", a transmis Marcel Ciolacu.

Există o campanie de fake news cu privire la războiul din Gaza, "care își găsește ecou în campania agresivă a Rusiei de dezinformare care s-a desfășurat în Europa, la începutul agresiunii militare din Ucraina", a completat premierul.

"România își va juca rolul în cadrul comunității diplomatice europene și euroatlantice, pentru a aduce împreună Israelul și țările arabe care au aceleași convingeri ca acest stat. Trebuie să aibă un dialog mai intens și să se coordoneze împotriva terorismului și finanțatorilor săi", a arătat premierul.

"Liderii europeni trebuia să ia în considerare fragilitatea societăților democratice care se confruntă cu numeroase amenințări simultane și să se adapteze la volatilitatea situației de securitate din lume", a evidențiat Marcel Ciolacu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern