Toate insituţiile europene, Parlamentul, Comisia şi Consiliul îşi vor schimba liderii până la sfârşitul anului, iar în culise marile manevre au început, comentează AFP, care prezintă evoluţiile din perioada următoare şi posibilii succesori ai actualilor "veterani" de la Bruxelles.
Preşedinte contestat al Comisiei Europene din 2004, conservatorul Jose Manuel Barroso va renunţa la conducerea executivului european la 31 octombrie, dar nu va fi singurul care va părăsi "nava amiral" europeană. Întreaga componenţă a Comisiei Europene se va reînnoi, iar printre cei 27 de noi comisari va trebui să fie găsit un succesor sau o succesoare pentru actuala şefă a diplomaţiei europene, Catherine Ashton.
De asemenea, şefii de stat şi de guvern din UE vor trebui să fie de acord, în unanimitate, în legătură cu găsirea unui succesor la preşedinţia Consiliului European, în condiţiile în care belgianul Herman Van Rompuy îşi încheie mandatul la 30 noiembrie.
La rândul lor, cei 751 de deputaţi europeni care vor fi aleşi în perioada 22-25 mai de cetăţenii UE vor trebui să-l aleagă, la prima sesiune din iulie, pe preşedintele Parlamentului European.
Fără să aştepte aceste momente-cheie, marile formaţiuni politice europene au început deja negocierile în culise.
Până în prezent, preşedintele Comisiei Europene era desemnat în urma unei înţelegeri între şefii de stat şi de guvern din UE, dar Tratatul de la Lisabona ar putea schimba acest obicei, prin faptul că îi invită pe liderii europeni "să 'ţină cont de rezultatul votului" la alegerile europene în desemnarea candidatului la funcţia de preşedinte al Comisiei. Juridic, nimic nu îi împiedică însă să urmeze acest îndemn, iar mulţi sunt foarte reticenţi, chiar ostili la ideea să le fie impus viitorul interlocutor la conducerea executivului european.
Dar cel sau cea care va fi desemnată pentru a-i succede lui Barroso va trebui, la final, să primească aprobarea noului Parlament. În absenţa acesteia, numirea nu este posibilă. În plus, asemenea preşedintelui Comisiei Europene, ceilalţi 27 de comisari vor trebui, la rândul lor, să treacă examenul oral în faţa eurodeputaţilor. Audierile în acest sens sunt programate să se desfăşoare până la sfârşitul lunii octombrie.
- Compromis şi echilibre subtile
Pentru alegerile europene, familiile politice au decis să desemneze un cap de listă la nivelul UE, urmând ca acesta să-i succeadă la momentul potrivit lui Barroso.
Socialiştii şi social-democraţii europeni l-au desemnat pe actualul preşedinte al Parlamentului European, germanul Martin Schulz, ( pentru preşedinţia Comisiei Europene - n.r.). Liberalii urmează să-şi aleagă la 1 februarie candidatul între Guy Verhofstadt, fost premier belgian şi actualul preşedinte al grupului liberal din Parlamentul European, şi finlandezul Olli Rehn, actualul comisar pentru afaceri economice.
Conservatorii şi creştin-democraţii din Partidul Popular european (PPE) îşi vor alege capul de listă în luna martie, cu ocazia congresului din Irlanda. Francezul Michel Barnier, actualul comisar pentru servicii financiare, şi fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker, fostul preşedinte al Eurogrup, s-au arătat interesaţi.
Alte nume sunt, de asemenea, vehiculate la Bruxelles, printre care acela al fostului premier irlandez Enda Kenny, al finlandezului Jyrki Katainen, sau al polonezului Donald Tusk.
Social-democrata Helle Thorning-Schmidt, şefa guvernului danez, ar putea fi, de asemenea, o alternativă pentru liderii europeni în locul lui Schulz, care nu se bucură de o apreciere totală din partea cancelarului Angela Merkel, scrie AFP.
Dar, la Bruxelles, unde arta compromisului şi a echilibrelor subtile între ţările mari şi cele mici, între dreapta şi stânga moderată, bărbaţi şi femei, este regulă, nu este întotdeauna bine să fii în lumina reflectoarelor. În 2009, desemnarea lui Van Rompuy a provocat surprindere, în condiţiile în care favoritul era britanicul Tony Blair. După ce fostul premier britanic "a fost scos pe tuşă" toată lumea se aştepta ca ministrul de externe, David Miliband, să fie numit şef al diplomaţiei UE, pentru ca, în final, Catherine Ashton, în acel moment un obscur comisar pentru comerţ, să devină "vocea Uniunii Europene".
