Se schimbă regulile pentru alocația de plasament și indemnizațiile acordate copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială. Noile prevederi permit continuarea sprijinului financiar după împlinirea vârstei de 18 ani pentru cei care studiază sau au un loc de muncă, iar în anumite situații tinerii vor putea solicita și plata retroactivă a drepturilor bănești.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială anunță că modificările au fost introduse prin Ordinul nr. 1.277/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 787. Noile reguli vizează procedura de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri.
„Noile reglementări sprijină integrarea socio-profesională a tinerilor de până la 26 de ani care își continuă studiile sau au un loc de muncă, oferindu-le cadrul legal pentru a solicita drepturile bănești retroactive și un parcurs predictibil către autonomia personală. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, instituția care efectuează plata beneficiilor de asistență socială, anunță modificările și completările aduse Procedurii de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri, prin Ordinul nr. 1.277/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 787.
Actul normativ aduce clarificări esențiale și simplificări administrative menite să garanteze sprijinul financiar continuu pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială”, potrivit ANPIS.
Alocația de plasament poate continua și după vârsta de 18 ani
Una dintre cele mai importante modificări privește alocația de plasament și indemnizațiile acordate tinerilor. Alocația de plasament va putea fi acordată și după împlinirea vârstei de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile, o singură dată pentru fiecare formă de învățământ.
Sprijinul poate continua, la cerere, și pentru o perioadă de tranziție de până la doi ani. Dacă în această perioadă tânărul începe o nouă formă de învățământ, acordarea alocației poate fi prelungită până la finalizarea studiilor, însă fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Cine poate primi indemnizația pentru tineri
Indemnizația pentru tineri se acordă persoanelor cu vârsta de până la 26 de ani care pot demonstra că au un loc de muncă sau că urmează o formă de învățământ. Regula este valabilă atât pentru cei care părăsesc sistemul de protecție specială la majorat, cât și pentru tinerii care au ieșit deja din acest sistem.
Înainte ca un tânăr să opteze pentru încetarea măsurii de protecție la împlinirea vârstei de 18 ani, DGASPC va avea obligația să îl informeze și să îi ofere consiliere. Acest demers va fi consemnat într-un raport scris, care va fi înmânat și tânărului.
Plata nu se mai suspendă pe durata școlarizării
Noile reguli aduc schimbări și pentru elevii și studenții care trebuie să dovedească faptul că își continuă studiile. Dacă adeverința de școlarizare este depusă o dată la șase luni sau înainte de încheierea anului școlar, plata alocației și a indemnizației nu va fi suspendată.
Astfel, tinerii care își continuă studiile și depun documentele în condițiile stabilite vor putea primi sprijinul financiar fără întreruperea plăților pe durata școlarizării. Tinerii care au ieșit din sistemul de protecție specială și care îndeplineau condițiile pentru acordarea indemnizației la data de 10 aprilie 2026 pot solicita plata retroactivă începând cu această dată.
Există însă și un termen. Cererea trebuie depusă în cel mult 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordinului. Dacă solicitarea este transmisă după expirarea acestui interval, dreptul va fi plătit începând cu luna în care a fost depusă cererea.
Unde se depun cererile și documentele
Cererile și actele doveditoare pot fi depuse la ghișeele agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, AJPIS, respectiv la APISMB în București. Potrivit ANPIS, documentele pot fi transmise și prin mijloace electronice. În septembrie 2026, ANPIS, prin agențiile teritoriale, a efectuat plăți de peste 35,5 milioane de lei pentru cei 27.205 beneficiari ai alocației de plasament. Sumele reprezintă drepturile aferente lunii august acordate copiilor aflați în îngrijire specială.