Economie· 3 min citire

Orange România face disponibilizări, mai întâi amiabile, apoi pe căi mai „rigide”

Magazin Orange în Franța (Profimedia)

Magazin Orange în Franța (Profimedia)

Publicat24 sept. 2026, 10:10
Actualizat24 sept. 2026, 10:21

Orange, cea mai mare companie de telefonie mobilă din România după numărul total de clienți, și-a anunțat angajații că urmează un val de disponibilizări. În mesajul intern se precizează că se dorește ca plecările să fie pe cale amiabilă, dar dacă ținta nu este atinsă, pot urma și măsuri „mult mai rigide”. Comunicatul nu a precizat sectoarele sau numărul de angajați vizați.

În urma unei analize amănunțite a activității noastre, am identificat câteva zone care necesită măsuri imediate de eficientizare. (…) Gestionarea provocărilor operaționale și financiare pe care le întâmpină compania noastră implică lansarea unor programe de plecare voluntară (prin acordul părților) și de pensionare anticipată”, a transmis CEO Orange România, Julien Ducarroz, în mesajul intern distribuit pe mailul angajaților miercuri, la ora 15:41. (sursă - Doru Șupeală, FB)

După etapa amiabilă există riscul să urmeze disponibilizări forțate

Potrivit consultantului de marketing Doru Șupeală, cel care a oferit informația, mesajul a fost surprinzător pentru numeroși salariați, deoarece nu au existat zvonuri prealabile că s-ar pregăti o astfel de decizie.

Managementul Orange precizează însă că, dacă prima etapă „amiabilă” nu își atinge obiectivul planificat, „va fi necesară adoptarea unor măsuri administrative suplimentare. Aceste etape ulterioare vor fi, prin natura lor juridică și organizațională, mult mai rigide și poate chiar neatractive – inclusiv prin faptul că nu vor mai permite atât de multe opțiuni sau stabilirea personală a fiecăruia.”

Orange România, doi ani de pierderi

Chiar dacă nu a fost explicată oficial, măsura vine în condițiile în care Orange România a înregistrat doi ani de pierderi financiare, profitul net din 2025 fiind pe minus cu peste 841 de milioane de lei, în ușoară redresare față de recordul negativ din 2024. Ultimul an pe plus înregistrat de companie a fost 2023, potrivit datelor oferite de RisCo, platformă online care oferă informații financiare, juridice și fiscale despre firmele din România.

Sursă: RisCo.ro

Numărul de angajați a fost și el în scădere în 2025 față de 2024, de la 4.059 la 3.931. Pe de altă parte, însă, numărul angajaților aproape s-a dublat față de 2023, anul în care operatorul de telefonie mobilă a și înregistrat pentru ultima dată profit.

Sursă: RisCo.ro

Datele oficiale disponibile pe pagina grupului Orange arată că, la nivelul anului 2025, acesta are 123.500 angajați în întreaga lume, dintre care aproape 71.000 în Franța.

Angajații Orange France, îngrijorați de introducerea masivă a Inteligenței Artificiale

Pe 19 mai 2026, două sindicate care reprezintă angajații Orange din Franța au organizat o zi de grevă pentru a protesta împotriva mai multor inițiative care afectează angajații, inclusiv introducerea unor instrumente de inteligență artificială pentru programarea intervențiilor tehnicienilor și geolocalizarea în timp real a tehnicienilor din teren, informează Telecompaper.

Protestul s-a suprapus adunării generale a acționarilor grupului de telecomunicații.

Sindicatele au criticat și anumite aspecte ale strategiei grupului, precum renunțarea la activitățile neprofitabile din Franța și măsurile de reducere a costurilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Economie