Independența energetică a României este un deziderat ce nu poate fi începlinit. Costă mult, iar sacrificiile sunt mult prea mari, spun specialiștii în energie.
"Independența energetică este un țel pe care, în ultimii 30 de ani, îl reluăm o dată la 10 ani. Este un țel cel puțin ridicol, ca să nu spun mai mult. România nu este și nici nu va fi niciodată independentă energetic. Cred că nici n-ar trebui să ne dorim atât de mult să fim independenți energetic, întrucât sacrificiile sociale și economice ar fi foarte mari. Ar fi de genul sacrificiilor pe care regimul Ceaușescu le-a făcut în anii '80 pentru ca România să devină independentă din punct de vedere financiar și rezultatele le-am văzut cu toții", a spus Chisăliță.
În opinia sa, importante sunt securitatea energetică și reziliența, precum și resursa umană și naturală, care este foarte prost gestionată, cu pierderi foarte mari.
"România rămâne campionul Europei în ceea ce privește pierderile energetice enorm de mari. Înainte să ne punem o centrală pe gaz sau o pompă de căldură, întotdeauna elementul principal este să reducem pierderile, risipa", a continuat expertul.
Chisăliță a arătat că infrastructura energetică a țării, proiectată în anii 1950, este depășită tehnic, ca și când am merge cu o mașină nouă, electrică, pe un drum de țară.
Noi lucrăm pe un sistem care nu mai este actual, mă refer la conceptul care a fost pus pe masă în anii 1950, sistemul de termoficare, electroenergetic, gazier, de transporturi, pe care noi continuăm să îl folosim schimbând pe ici pe colo, ceea ce nu aduce ce ne-am dori din punct de vedere tehnic și economic. În 1950 au fost niște funcții matematice și modelarea matematică ce a încercat să pună de acord cererea de atunci cu modelul producției. Toate aceste aspecte nu mai au de-a face cu nimic, nici în zona de producție, nici în cea de consum. Atunci ne găsim într-o situație în care dăm drumul la încălzire electrică, punem mașinile pe electricitate, trecem totul pe electricitate, dar rămânem cu drumul de țară. Mai ales că nu suntem familiarizați cu autostrăzile, mai rămânem și cu acele sisteme de transport energie și gaze total defazate", a susținut reprezentantul asociației, scrie Agerpres.