Unul dintre cei mai cunoscuți foști oficiali din structurile de ordine publică din Ungaria se află în vizorul procurorilor. János Hajdu, fost director general al Centrului Antiterorism (TEK) și apropiat al premierului Viktor Orban, este cercetat într-un dosar care vizează privarea ilegală de libertate și presupuse acte de tortură asupra a șapte cetățeni ucraineni.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Metropolitan din Budapesta a anunțat că fostul general-locotenent de poliție a fost audiat în calitate de suspect în cadrul anchetei.
Operațiunea a început după un ordin emis în martie 2026
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul Metropolitan, ancheta are la bază o operațiune desfășurată în data de 5 martie 2026.
Cu o zi înainte, pe 4 martie, János Hajdu a participat la un briefing organizat pentru ofițerii implicați în misiune. La solicitarea Administrației Naționale Fiscale și Vamale (NAV), acesta a dispus interceptarea unor vehicule care transportau bancnote în dolari și euro, precum și lingouri de aur destinate investițiilor. Transportul urma ruta Austria – Ungaria – Ucraina.
Tot atunci, fostul șef al TEK a ordonat și reținerea celor șapte cetățeni ucraineni aflați în cele două autoturisme, existând suspiciunea că ar fi fost implicate fapte de natură penală.
Trupele speciale au blocat mașinile pe autostradă
În ziua următoare, în jurul orei 13:00, echipele speciale ale TEK au intervenit în spațiul de servicii Alacska, situat pe autostrada M0, unde au oprit cele două vehicule.
Potrivit publicației maghiare index.hu, cei șapte ucraineni au fost scoși cu forța din mașini, culcați la pământ și încătușați cu mâinile la spate. De asemenea, pe cap le-au fost trase glugi întoarse pe dos, astfel încât să nu poată vedea.
Surse din anchetă susțin că întreaga intervenție a fost coordonată direct la fața locului de János Hajdu.
Procurorii spun că reținerea a continuat fără temei legal
Ancheta a scos la iveală diferențe importante între rapoartele întocmite de TEK și ceea ce s-ar fi întâmplat în realitate.
În documentele interne ale unității speciale se menționa că reținerea s-a încheiat după aproximativ două ore, odată cu predarea celor șapte cetățeni ucraineni către Administrația Națională Fiscală și Vamală.
Procurorii susțin însă că situația a fost diferită.
Potrivit presei din Ungaria, János Hajdu știa că inspectorii fiscali nu îi audiau pe cei șapte în calitate de suspecți într-un dosar penal, ci doar ca martori.
Mai mult, inspectorii NAV ar fi cerut în repetate rânduri ca persoanele încătușate să fie eliberate, precizând că nu intenționează să adopte alte măsuri restrictive împotriva lor. În ciuda acestor solicitări, fostul director general al TEK ar fi dispus continuarea reținerii.
În final, cei șapte cetățeni ucraineni au rămas privați de libertate timp de cel puțin nouă ore, până când au fost preluați în cadrul procedurilor de imigrare.
Acuzații de tratamente degradante și tortură
Anchetatorii susțin că, pe întreaga perioadă a reținerii, victimele au fost supuse unor tratamente care le-au provocat suferințe fizice și psihice semnificative.
Potrivit procurorilor, bărbații au rămas încătușați inclusiv în timpul somnului, iar modul în care au fost legați la ochi le-ar fi încălcat demnitatea umană.
Concluziile anchetei arată că măsurile dispuse au depășit cu mult restricțiile specifice unei proceduri obișnuite de reținere, provocând suferințe mai mari decât cele inerente unei astfel de intervenții.
Fostul director al TEK este cercetat în libertate
Parchetul i-a adus la cunoștință lui János Hajdu calitatea de suspect pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, comisă prin supunerea victimelor la tortură.
Cu toate acestea, procurorii nu au cerut arestarea preventivă a fostului șef al Centrului Antiterorism. Potrivit acestora, nu există indicii că acesta ar încerca să se sustragă anchetei sau să influențeze administrarea probelor, mai ales în condițiile în care știa de mai multe luni că este vizat de investigația intens mediatizată.
Astfel, János Hajdu va fi cercetat în stare de libertate.
Orban toarnă gaz pe foc
Fostul premier al Ungariei, Viktor Orban, a reacționat în acest scandal prin postări pe pagina sa de socializare. In prima anunță că l-a numit pe János Hajdu în funcția de director al securității Fidesz.
În a doua face un apel la toți simpatizanții formațiunii politice să facă scut în jurul lui János Hajdu.
„Păcatul lui este că i-a protejat pe unguri. Să fim uniți pentru János Hajdu!”, a scris Viktor Orban.