Locale· 1 min citire

Descoperire șocantă în Timișoara. Medic stomatolog găsit împușcat mortal în propria locuință

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Publicat16 sept. 2026, 16:42
Actualizat16 sept. 2026, 16:48

Un medic stomatolog de origine arabă a fost găsit mort, miercuri, în locuința sa din cartierul Mehala din Timișoara. Bărbatul prezenta o plagă provocată prin împușcare, iar anchetatorii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul.

Medicul ar fi divorțat recent

Din primele informații, medicul stomatolog deținea legal o armă, deoarece era pasionat de vânătoare. Din datele preliminare ale anchetei, acesta ar fi folosit o carabină pentru a-și provoca rana mortală.

Incidentul a avut loc în apropierea clinicii dentare pe care medicul o deținea de mai mulți ani, în cartierul Mehala din Timișoara.

La fața locului au ajuns criminaliștii, care au început cercetarea locuinței și au ridicat probe pentru a clarifica modul în care s-a produs tragedia.

Surse judiciare citate în presa locală susțin că bărbatul ar fi trecut, în ultima perioadă, prin probleme financiare. De asemenea, potrivit unor martori, medicul ar fi divorțat recent.

Trupul medicului, preluat pentru necropsie

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei. Rezultatele medico-legale urmează să ofere informații suplimentare despre cauza și circumstanțele exacte ale decesului.

Polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragicul incident.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale