Social· 2 min citire

Canicula face victime. 40 de oameni au murit înecați la scăldat

Victime la scăldat

Victime la scăldat

Publicat26 iun. 2026, 17:56
SursăRealitatea PLUS

Valul de caniculă din România provoacă tragedii. Aproximativ 40 de oameni s-au înecat, după ce au intrat în ape neamenajate pentru a se răcori.

Adolescent de 15 ani, găsit mort după ce s-a scăldat în baltă

Un adolescent de 15 ani din județul Bihor și-a pierdut viața după un incident petrecut în Balta Șimian. Alături de un prieten, acesta a intrat la scăldat în lac, dar nu a mai reușit să iasă la suprafață. Salvatorii au găsit adolescentul dispărut la circa 8 metri de țărm, la o adâncime de aproximativ 3 metri.

O altă tragedie similară a avut loc în urmă cu câteva zile în Ialomița. Doi adolescenți din Ialomița, în vârstă de 13, respectiv 17 ani, au fost dați dispăruți. Cei doi au mers la scăldat, și nu s-au mai întors. Aceștia nu au fost încă găsiți, iar autoritățile continuă căutările.

În județul Vrancea, un bărbat de 33 de ani s-a înecat în canalul Haret după ce a intrat să se răcorească. Medicii sosiți la fața locului i-au aplicat manevrele de resuscitare, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Și în Maramureș s-a produs o tragedie fără margini. Un tânăr de 18 ani a murit după ce s-a înecat în râul Iza, la Sighetu Marmației.

Și peste Prut, în Republica Moldova, trei copii s-au înecat după ce au intrat în ape neamenajate. Autoritățile trag un semnal de alarmă. Scăldatul fără supravegherea unui adult este strict interzis și reprezintă un risc major pentru viață. De asemenea, și adulții trebuie să țină cont de avertismente și să nu se aventureze în zonele periculoase.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social