Vlad Voiculescu, ministrul-problemă din coaliția de guvernare: SCANDAL după scandal, GAFE în lanț în patru luni. DEMISIA, cerută insistent pe mai multe voci

Vlad Voiculescu, patru luni de scandal și gafe ca ministru al Sănătății Foto: InquamPhotos/Octav Ganea
Vlad Voiculescu, patru luni de scandal și gafe ca ministru al Sănătății Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

În mai puțin de 4 luni de mandat la Sănătate, Vlad Voiculescu a reușit să marcheze mai multe scandaluri decât reușite. Tensiuni cu Valeriu Gheorghiță, divergențe cu primarul general al Capitalei, contre cu ministrul educației Cîmpeanu pentru regulile din școli și schimb de replici dure cu premierul Florin Cîțu. Modul în care s-a făcut evacuarea Spitalului Foișor l-a băgat pe Voiculescu în corzi. Cum să decizi mutarea a peste 100 de pacienți cu probleme de mobilitate în miezul nopții?! Voiculescu are un răspuns pentru toate - practic, nu este vina lui.