CODUL ROȘU de inundații a fost prelungit. 71 de localități din 15 județe, sub ape. Drumuri blocate

CODUL ROȘU de inundații a fost prelungit. 71 de localități din 15 județe, sub ape. Drumuri blocate
Inundațiile au făcut ravagii în județele care se află sub COD ROȘU, dar și în cele avertizate cu cod portocaliu de revărsări de ape. Zeci de localități au fost acoperite de ape, după revărsarea a două râuri, iar un drum județean a fost închis.
CODUL ROȘU de inundații a fost prelungit de hidrologi, miercuri, până la ora 18.00, potrivit Institutului Național de Hidrologie. Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate, a cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie cu efecte de inundații și creșteri rapide de debite și niveluri cu depășiri ale COTELOR DE PERICOL pe Râul Negru – aval confluență râul Tărlung - amonte confluență râul Olt, județele Covasna și Brașov.
Ploile torențiale au făcut ravagii în mare parte din țară. Sute de gospodării și drumuri din peste 70 de localități din 15 județe au fost inundate.
Meteorologii spun că ploile vor continua și în zilele următoare, iar hidrologii au prelungit avertizarea cod roșu de inundații pentru râurile din Brașov, Buzău și Covasna.
Cod roșu de inundații pe râurile din județele Harghita și Brașov, în urma ploilor din ultimele două zile
În Harghita, zeci de gospodării au fost acoperite de ape. Iar în Covasna, pompierii militari au intervenit în trei localități.
În județul Teleorman, pompierii au ridicat deja diguri, însă zeci de gospodării au fost afectate. La fel și în Argeș, unde sunt inundații în cel puțin nouă localități. Probleme sunt și în Dolj, unde un drum județean și unul comunal au fost închise. Iar în Olt trei gospodării au fost inundate.
85 de curți și gospodării din 3 localități din Harghita sunt inundate, marți, după ce debitele râurilor și ale pârâurilor au crescut în urma topirii zăpezilor, ploilor sau scurgerilor de pe versanți, în vreme ce un drum județean și un pod au fost afectate, circulația desfășurându-se cu dificultate.
Oamenii din Teleorman sunt din nou sub amenințarea apelor. În comuna Orbeasca, pompierii au ridicat diguri din saci cu nisip pentru a proteja casele oamenilor. Însă peste 200 de gospodării tot au fost inundate, la fel și un drum județean care traversează localitatea Lăceni.
Drumuri afectate de ape
Și traficul rutier este afectat de inundații. Din cauza apei acumulate pe partea carosabilă, la această oră nu se circulă pe DN10, între Siriu și Sita Buzăului, în județele Covasna și Buzău.
Probleme sunt și pe calea ferată. Pe magistrala 300 Ploiești - Brașov, se circula pe un singur sens între Predeal - Timișu de Sus din cauza unor copaci căzuți pe linia de cale ferată.
Bilanțul MAI de miercuri dimineața
În această seară s-a emis un alt COD ROȘU hidrologic, pentru depăsirea cotelor de pericol pe răul Buzău – aval Vamă Buzăului – amonte acumularea Siriu/județele Brașov, Buzău și Covasna, valabil în intervalul 13.03.2018, oră 21.45 – 14.03.2018, oră 06.00. Conform avertizării se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie cu efecte de inundații și creșteri rapide de debite.
În aceste condiții, efectivele MAI răman în continuare mobilizate în teren. Până la această oră s-a intervenit la nivelul a 41 localităti din 14 județe (AG, BV, CL, CV, DJ, DB, GR, HR, IF, PH, OT, TR, VS și VL) și municipiul București.
Un singur segment de drum național, în lungime de 4 km este închis la această oră. Este vorba despre DN11B, în zonă localității Casinu Nou, jud Harghita, unde aluviunile provenite de pe versanți au atins pe carosabil o cotă de 40 de cm. Rută alternativă este DJ 121 G, prin localitatea Plăieșii de jos. Măsura închiderii a fost luată începând cu ora 20.00.
În această noapte Centrul Operațional al MAI a fost completat cu grupă operativă a IGSU.
Nu există la acest moment nevoi de evacuare a populației din zonele afectate.
Situația pe județe se prezintă astfel:
1. ARGEȘ
- în loc. Bradu se intervine pentru evacuarea apei din 2 curți.
- în loc. Costești se intervine pentru evacuarea apei din o curte.
- în loc. Stâlpeni se intervine pentru evacuarea apei din 3 curți.
- în loc. Mioveni se intervine pentru evacuarea apei din 3 curți și un subsol.
2. MUNICIPIUL BUCUREȘTI
- se intervine în sectorul 1 pentru evacuarea apei din 3 curți.
3. BRAȘOV
- pe magistrala 300 Ploiești - Brașov, se circula pe un singur sens între Predeal - Timișu de Sus din cauza unor copaci căzuți pe linia de cale ferată.
- în loc. Teliu se intervine pentru evacuarea apei din o curte.
4. COVASNA
- în loc. Întorsura Buzăului se intervine pentru evacuarea apei din o curte și o anexă gospodărească.
5. CĂLĂRAȘI
- în loc. Dragalina se intervine cu 3 echipaje ISUJ pentru evacuarea apei din 13 curți (intervenție de durată din cauza nivelului ridicat al pânzei freatice).
6. DOLJ
- pe DJ 641 în localitatea Pârșani circulația este blocată din cauza apei de pe carosabil, traficul rutier fiind deviat pe rută ocolitoare.
- pe DC 61 în localitatea Carpen circulația este blocată din cauza apei de pe carosabil, traficul rutier fiind deviat pe rută ocolitoare.
7. DÂMBOVIȚA
- în loc. Moreni se intervine pentru evacuarea apei din o curte.
- în loc. I.L. Caragiale se intervine pentru evacuarea apei din o curte.
- în loc. Ludești se intervine pentru evacuarea apei din o curte și o anexă.
- în loc. Târgoviște se intervine pentru evacuarea apei din 2 curți.
8. GIURGIU
- în loc. Răsuceni ca urmare a revărsării râului Câlniștea sunt afectate 2 anexe gospodărești.
- în loc. Gostinari a fost afectat un pod, traficul rutier fiind deviat pe DJ 412.
- în loc. Copaciu se intervine pentru evacuarea apei din 3 curți.
- de asemenea, sunt afectate 2 ha pășune, 20 ha teren agricol.
9. HARGHITA
- în loc. Lăzarea se intervine pentru evacuarea apei din 30 curți.
- în loc. Suseni se intervine pentru evacuarea apei din 40 curți.
- în loc. Chilieni se intervine pentru evacuarea apei din 15 curți.
- în loc. Mărtiniș se intervine pentru evacuarea apei din 3 beciuri.
- în loc. Satu-Mare se intervine pentru evacuarea apei din o curte.
- în loc. Ciceu se intervine pentru evacuarea apei din 1 curte.
- în loc. Remetea se intervine pentru evacuarea apei din 30 curți.
- pe DN 11B între loc. Cașinu Nou și Valea Seacă, circulația este blocată din cauza apei de pe carosabil, traficul rutier fiind deviat pe DJ 121G.
10. ILFOV
- în loc. Snagov se intervine pentru evacuarea apei din o curte.
11. OLT
- în loc. Sâmburești ca urmare a creșterii nivelului pârâului Sâmburu, circulația pe DJ678 este oprită.
- în loc. Radomirești se intervine pentru evacuarea apei din 25 curți.
12. PRAHOVA
- în loc. Bărcănești se intervine pentru evacuarea apei din o curte, iar DN1A este blocat la intrarea în localitate, traficul rutier fiind deviat pe rută ocolitoare.
13. TELEORMAN
- în loc. Drăgănești-Vlașca sunt afectate 150 fântâni.
- în com. Necșești ,40 fântâni, 12 anexe gospodărești.
- DJ 504 în loc. Lăceni este afectat de o viitură pe cca. 250 m, se circulă cu dificultate.
- în loc. Trivalea - Moșteni 1 echipaj ISUJ intervine pentru evacuarea apei din 30 curți, 4 case, 300 ha teren arabil și 50 ha pășune.
- în loc. Tătărăști de Jos sunt afectate 33 curți, 33 fântâni.
- în loc. Orbeasca sunt afectate 16 case, 16 anexe gospodărești, 203 curți, 3 poduri, 9 podețe, 254 fântâni.
- în loc. Bogdana se intervine pentru evacuarea apei din 2 curți.
- în loc. Broșteanca se intervine pentru evacuarea apei din 2 curți.
- în loc. Târnava sunt inundate 3 curți, 3 anexe și 1 pod.
- în loc. Tunari sunt inundate 3 curți, 3 anexe și 1 podeț.
- în loc. Valea Cireșului sunt avariate 3 podețe.
- în loc. Gurueni se intervine pentru evacuarea apei din 4 curți, 40 ha teren arabil, 30 ha de pașuni și 50 ha de pădure.
- în loc. Turnu Măgurele se intervine pentru evacuarea apei din 9 curți.
- de asemenea, sunt afectate 4 ha teren agricol în 1 localitate.
14. VASLUI
- pe DJ244 E în loc. Gugești circulația rutieră este oprită din cauza noroiului și a apei acumulate pe carosabil, circulația fiind deviată 2 Km pe un drum comunal asfaltat (momentan nu se intervine, se așteaptă scăderea nivelului apei).
15. VÂLCEA
- în localitatea Drăgășani echipajele ISUJ intervin pentru evacuarea apei din 1 curte.
Inundații și în județul Mureș
Mai multe gospodării și terenuri agricole au fost inundate în localitatea Gurghiu, în urma revărsării râului Orșova, a informat miercuri Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș.
Potrivit raportului operativ, în localitatea Gurghiu au fost inundate 20 de gospodării, pivnițele a cinci locuințe și o bucătărie de vară, 4 podețe și 10 hectare de teren agricol.
De asemenea, DJ 153C este inundat pe o lungime de aproximativ 700 de metri în această zonă, dar apele râului Orșova sunt acum în retragere.
În schimb, cotele de atenție au fost depășite pe râul Târnava Mare la Sighișoara și în zona Vânători, în amonte de pod, precum și pe râul Mureș, la Stânceni și Suseni, potrivit Agerpres.
Zeci de pompieri sunt mobilizați pentru scoaterea apelor din locuințele oamenilor.
De asemenea, zeci de gospodării din mai multe loalități din județul Brașov au fost inun date, marți seară, pompierii acționând cu motopompe pentru scoaterea apei.
Și echipajele Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna au intervenit marți seară pentru evacuarea apei din subsolurile mai multor case inundate în municipiul Sfântu Gheorghe.
Avertizarea COD ROȘU, emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, a fost în vigoare, marți, de la ora 17.15 până la ora 00:00, în bazinele hidrografice Homorodul Mic și Homorodul Mare din județele Harghita și Brașov.
Circulație închisă pe un drum din Harghita, unde s-au acumulat aluviuni de 40 de centimetri
Circulația rutieră a fost închisă, marți seara, pentru toate categoriile de autovehicule, pe DN 11B, în zona localității Cașinu Nou din județul Harghita, în condițiile în care pe drum s-au acumulat aluviuni de 40 de centimetri.
Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, circulația rutieră a fost închisă pe DN 11B, în zona localității Cașinu Nou (județul Harghita), pentru toate categoriile de autovehicule.
Măsura a fost instituită din cauza condițiilor meteo nefavorabile (apă și aluviuni provenite din scurgerile de pe versanți).
Pe carosabil s-au acumulat aluviuni de circa 40 cm.
Doi bărbați, salvați după ce au fost surprinși în mașină de o viitură, în Harghita
Doi bărbați au fost salvați, marți, de pompierii voluntari, după ce au rămas blocați în mașină, în localitatea harghiteană Lăzarea, fiind surprinși de o viitură de aproape un metru.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat, marți, că cei doi bărbați se deplasau pe un drum comunal de pe raza localității Lăzarea când au fost surprinși de viitură.
”Până când au ajuns colegii noștri, pompierii voluntari îi salvaseră. Apa de pe carosabil avea circa 80 de centimetri și a venit ca o viitură. Ei au sunat la numărul 112”, a spus Alina Ciobotariu.
Viitura s-a format ca urmare a revărsării pârâului Mare, a scurgerilor de pe versanți, topirii zăpezilor și ploilor abundente din ultimele ore.
Cei doi bărbați nu au putut înainta, rămânând blocați în autoturism.
”Este afectat DJ 131, la ieșirea din localitatea Mărtiniș spre Rareș, după ce râul Homorodu Mic s-a revărsat pe carosabil. Un pod a fost inundat și se circulă greoi. Râurile Târnava Mare, Olt, Homorodu Mic și Homorodu Mare sunt monitorizate”, a spus Alina Ciobotariu.
Gospodării și subsoluri inundate în comuna Vama Buzăului
Un număr de 60 de gospodării din satul Acriș, comuna Vama Buzăului, au fost inundate marți seara, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja.
''Se pare că apa a pătruns și în alte 10 subsoluri. Pentru evacuarea apei din subsoluri intervin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și ISU Brașov, cu o autospecială și o motopompă'', a precizat Sfreja.
În satul Acriș au mai fost inundate șapte grădini, iar în localitatea Teliu, o grădină.
Covasna: Inundații și la Sfântu Gheorghe; la Sita Buzăului, peste 30 de oi, salvate din grajduri
Echipajele Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna au intervenit marți seară pentru evacuarea apei din subsolurile mai multor case inundate în municipiul Sfântu Gheorghe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Marius Tolvaj, inundații au avut loc și în localitatea Sita Buzăului, unde au fost salvate 31 de ovine din grajduri.
În localitatea Băcel a fost inundat un pod, iar în satele Brădet și Floroaia, aparținătoare orașului Întorsura Buzăului, apa a pătruns în curțile mai multor gospodării.
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, Ioan Ilaș, a declarat pentru Agerpres că pârâul Cormoș a depășit, în cursul zilei de marți, cota de pericol în zona Baraolt, unde au fost inundate mai multe terenuri agricole, iar cotele pârâului Vârghiș, ale Râului Olt și Râului Negru sunt în creștere.
Cod portocaliu de inundații pe râuri din județele Harghita, Brașov și Mureș, până miercuri la 12:00
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți seara, o nouă avertizare Cod portocaliu de inundații pentru râuri din județele Harghita, Brașov și Mureș, valabilă până miercuri la ora 12:00.
Potrivit sursei citate, sunt vizate scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri rapide de debite și niveluri cu depășiri ale Cotelor de inundație în bazinul hidrografic al râului Târnava Mare - amonte Acumulare Vânători.
Intervalul producerii fenomenelor vizate este între 13.03.2018, ora 20:10 - 14.03.2018, ora 12:00.
"Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, prognozate, a cedării apei din stratul de zăpadă și propagării se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri cu depășiri ale Cotelor de inundație în bazinul hidrografic al râului Târnava Mare - amonte Acumulare Vânători, județele Harghita, Brașov și Mureș", precizează INHGA.
Totodată, a fost instituit cod galben de inundații pe râuri din județele Harghita, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, Alba, Mehedinți, Dolj și Olt până miercuri la ora 9.00, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Prahova până miercuri la ora 12.00, Covasna, Brașov, Buzău, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Botoșani, Iași, Vaslui și Galați până miercuri seara.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























