Curtea de Apel București l-a achitat, vineri, definitiv, pe fostul șef al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, într-un dosar în care era acuzat de DNA că ar fi primit o mită pentru trafic de influență.
Mai precis, Zgonea a fost acuzat de procurorii anticorupție că ar fi primit o mită de la un consilier județean pentru a interveni ca fiica acestuia să primească un post.
„În temeiul art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.proc.pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, împotriva sentinței penale nr. 126/03.02.2020, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr. 48938/3/2017.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din C.proc.pen., admite apelul formulat de inculpatul ZGONEA VALERIU-ȘTEFAN, împotriva sentinței penale nr. 126/03.02.2020, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr. 48938/3/2017, pe care o va desființa în integralitate și, rejudecând: În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen. achită pe inculpatul ZGONEA VALERIU-ȘTEFAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influen?ă, prevăzută de art. 291 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. În baza art. 404 alin. 4 lit. c) Cod de procedură penală ridică măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanța din data de 28.12.2017 de DNA-Serviciul Teritorial Ploiești, în dosarul nr.161/P/2015, asupra contului bancar deschis la Banc Post - Sucursala Dolj, nr.X, Cod IBAN X, aparținând inculpatului ZGONEA VALERIU-ȘTEFAN, până la concurența sumei de 62.143 lei. Înlătură dispoziția de confiscare a sumei de 62.143 lei, de la inculpatul ZGONEA VALERIU-ȘTEFAN.
Înlătură dispoziția de obligare a inculpatului ZGONEA VALERIU-ȘTEFAN la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 4000 lei, acestea urmând a rămâne în sarcina statului. În temeiul art.275 alin. 3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă. Pronunțată astăzi, 11.02.2022, prin punerea hotărârii redactate la dispoziția inculpatului și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în minuta deciziei CAB." a transmis instanța.