Potrivit QS World University Rankings 2018, Academia de Studii Economice din București are cea mai bună reputație în rândul angajatorilor.
Conform acestui clasament, ASE este universitatea cu cea mai bună reputație în rândul angajatorilor din România, statut confirmat și de studiile proprii efectuate în rândul absolvenților, care arată că 81,35% dintre aceștia se angajează în domeniul absolvit în mai puțin de 3 luni de la terminarea facultății.
Rezultatele clasamentului menționat arată că ASE este a doua universitate din România la două criterii: numărul de cadre didactice internaționale și impactul în mediul online, indicator care reflectă anvergura prezenței universității în mediul virtual, calitatea și eficiența comunicării instituționale online.
Academia de Studii Economice din București își păstrează poziția în top 301-350 din lume în subdomeniul Economie și Econometrie, fiind cea mai bună universitate românească la această
categorie.
ASE este printre primele 2,6% universități din Europa de Est și Asia Centrală.
QS World University Rankings este un clasament anual, realizat de compania Quacquarelli Symonds (QS), care ia în calcul următoarele criterii de clasificare: reputația academică, reputația în rândul angajatorilor, numărul de cadre didactice raportat la numărul de studenți, cadrele didactice cu doctorat, citările internaționale ale publicațiilor membrilor comunității universitare, numărul de lucrări raportat la numărul de cadre didactice, numărul de cadre didactice internaționale, numărul de studenți internaționali, impactul instituției în mediul online.
La ediția curentă a QS World University Rankings au participat 960 de universități din 84 de țări,
dintre care 16 universități din România.