Decontarea de bani pentru lucrări inexistente pare să fie literă de lege pentru cei care ajung la visteria țării. Ministrul Ion Ștefan a declarat că, doar în ultima săptămă au fost găsite în neregulă lucrări în valoare de 53 de milioane de lei din programele PNDL 1 și PNDL 2, suma fiind retrasă de la plată.
Ministrul Ion Ștefan a declarat luni că în urma controalelor efectuate de Corpul de control al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și de reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, în perioada 7-18 ianuarie, au fost găsite în neregulă lucrări în valoare de 53 de milioane de lei din programele PNDL 1 și PNDL 2, suma fiind retrasă de la plată.
El a prezentat, în cadrul ședinței de guvern, o informare pe această temă.
"În perioada 7-18 ianuarie, Ministerul Lucrărilor Publice a continuat controalele în teritoriu, au fost vizate 1.554 de solicitări în valoare de aproximativ 900 de milioane de lei. În urma controlului efectuat de Corpul de control, au fost verificate 139 de UAT-uri din județe, valoarea decontărilor solicitate de acestea a fost de 320 de milioane de lei. În urma controalelor au fost găsite în neregulă 19 solicitări neconforme, cu o valoare de 10 milioane de lei ", a declarat Ion Ștefan.
Ministrul a adăugat că, tot în aceeași perioadă, au fost verificate de inspectorii ISC în întreaga țară 1.497 de solicitări de plată pe PNDL 1 și PNDL 2.
"Pe PNDL 1 au fost verificate 215 solicitări, 6 lucrări au fost neconforme, cu valoare de 2.162.717 de lei, iar 6 cereri au fost retrase de către deponenți, în valoare de 2,4 milioane de lei. Pentru PNDL 2 am avut în vedere un control a 1.282 de solicitări, au fost 43 găsite neconforme, cu o valoare de 27 de milioane de lei, iar 18 au fost retrase în mod voluntar, cu o valoare de 10 milioane de lei ", a mai declarat Ion Ștefan.
Ministrul a concluzionat că, în total, în cele două săptămâni de control, "au fost găsite în neregulă lucrări în valoare de 53 de milioane de lei".
"Lucrările au fost retrase de la plată, urmând ca în această săptămână și în săptămâna următoare să efectuăm plățile pentru lucrările găsite conforme în teritoriu", a declarat Ion Ștefan.