Pentru prima oară în existenţa multiseculară a acestuia, Conferinţa Mondială a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat să se desfășoară în aceste zile, la Bucureşti. Cu acest prilej, actualul Suprem Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România, Stelian Nistor, va prelua, astăzi, funcția de președintele Conferinței Mondiale a Ritului Scoțian pentru următorii cinci ani de zile, adică până în 2030.
Practic, cu acest eveniment, unde participă 160 de reprezentanți din 61 de state, se consfințește faptul că, timp de cinci ani, România va da ora exactă în masoneria mondială prin Supremul Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România, Stelian Nistor, scrie puterea.ro.
Cine este Gheorghe Florea, masonul controlat de ruși. Cum trage sforile pentru secretele României

Astfel, Bucureştiul va intra şi va rămâne pe lista selectă a capitalelor Organizaţiei mondiale a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.
Cine este Stelian Nistor
Stelian Nistor s-a născut pe 29 septembrie 1958, la Fălticeni, Suceava, România. El este un actor, om de afaceri și binecunoscut mason român.
A urmat Liceul „Ștefan cel Mare” Suceava, după care a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”. A fost distribuit in numeroase filme.
A avut o carieră în televiziune, făcând parte din prima echipă a postului ProTv și a fost director artistic la Teatrul Nottara din București.
La inceputul anilor 2000 a parasit lumea teatrală și a pătruns în lumea afacerilor. În prezent este parte a unuia dintre cele mai importante proiecte de marketing politic online românești acoperind clienți din întreaga lume, cu birouri în Washington, Rio de Janeiro, San Salvador, Manila, Tokyo, Accra (Ghana).
Activitatea masonica
În septembrie 2015 a fost ales Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33 și Ultim al Ritului Scoțian Antic si Acceptat din România. Într-una din primele sale apariții publice după alegeri a acordat un amplu interviu revistei Forum Masonic. În decembrie 2016 Supremul Consiliu a hotărât să-i acorde distincția Grand Cross a Curții de Onoare.
Are o importantă activitate de reprezentare a vieții masonice din România atât pe plan regional, cât și european sau chiar mondial.
Cum arată rețeaua din statul paralel care l-a propulsat pe Sebastian Ghiță
