Un bărbat de 40 de ani din Covasna s-a supărat pe familie, după ce s-a apucat de băut și a început să discute în contradictoriu cu aceștia. Așa că, a trecut la fapte. Și-a înjunghiat unchiul, care are handicap locomotor, dar și pe alt bărbat. Cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Covasna după ce și-a înjunghiat unchiul, în vârstă de 48 de ani, și pe o altă persoană, cu un cuțit și o macetă, inclusiv în piept. Unchiul are handicap locomotor. Cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au anunțat, marți, că au început urmărirea penală a unui bărbat de 40 de ani, pentru violență în familie sub forma tentativei de omor calificat.”În fapt, s-a reținut că, în data de 25.11.2024, în jurul orei 20.30-21.20, pe fondul consumului de alcool și al unui scandal, inculpatul i-a înjunghiat cu un cuțit și o macetă, inclusiv în zona pieptului, pe unchiul său, în vârstă de 48 de ani, persoană cu handicap locomotor, precum și pe o cunoștință de-a acestuia. La fața locului, au intervenit organele de poliție și un echipaj de ambulanță, persoanele vătămate fiind transportate la spitalul județean din localitate, pentru acordarea îngrijirilor medicale”, au transmis procurorii.Ei au menționat că bărbatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat Tribunalului Covasna, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.