Actual· 1 min citire

Un avion ce urma să aterizeze în România, prăbușit în Grecia. Două persoane au decedat

Un avion ce urma să aterizeze în România, prăbușit în Grecia. Două persoane au decedat

Un avion ce urma să aterizeze în România, prăbușit în Grecia. Două persoane au decedat

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 sept. 2017, 15:51

Echipele de intervenție au găsit, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, corpurile celor două persoane decedate în urma prăbușirii, în nordul Greciei, a avionului ultraușor care zbura spre România, anunță surse citate de presa greacă.

"Cadavrele a două persoane au fost extrase din fuselajul avionului ultraușor prăbușit în zona Komotini", au anunțat Pompierii din Grecia, potrivit site-ului de știri Star.gr, citat de Mediafax.

Resturile avionului ultraușor au fost găsite de un localnic vineri seară la nord de localitatea elenă Komotini, la câțiva kilometri de frontiera Greciei cu Bulgaria.

Autoritățile elene mobilizaseră un elicopter Puma pentru căutarea avionului ultraușor, iar, după semnalarea prăbușirii aparatului, au fost trimise echipe terestre.

Avionul ultraușor, de tip CT2K, a decolat vineri la ora 12.37 (12.37, ora României) de pe Aeroportul din Alexandroupolis, situat în nord-estul Greciei, cu destinația România. La bordul avionului ultraușor erau doi cetățeni ucraineni. Aparatul ultraușor ar fi trebuit să aterizeze pe Aeroportul din Băneasa în cursul zilei de vineri, dar a fost dat dispărut în momentul în care nu a mai fost observat pe radare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual