Trump susține dreptul țărilor NATO ca să doboare aeronavele rusești care le încalcă spațiul aerian

Donald Trump. Foto: Profimedia
Președintele american a afirmat că țările membre NATO ar trebui să doboare aeronavele rusești care le pătrund în spațiul aerian.
Donald Trump a declarat marţi, în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York, că ţările NATO ar trebui să doboare avioanele ruseşti care le încalcă spaţiul aerian. Declaraţia a venit ca răspuns la o întrebare adresată de un reporter, după ce preşedintele american a avut o întâlnire bilaterală cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski.
Întrebarea jurnalistului a fost directă: „Credeţi că ţările NATO ar trebui să doboare avioanele ruseşti dacă acestea intră în spaţiul lor aerian?”
„Da, cred că da”, a răspuns Donald Trump.
Ulterior, întrebat dacă Statele Unite s-ar alătura unor eventuale acţiuni de acest fel, el a precizat: „Depinde de circumstanţe. Dar ştiţi, suntem foarte puternic implicaţi faţă de NATO.”
Incidentul din Danemarca
Întrebat de un jurnalist despre o incursiune a unei drone în Danemarca, care a oprit zborurile pe aeroportul din Copenhaga luni seară, Trump spune că a auzit despre eveniment, dar „nu am niciun răspuns până nu aflu exact ce s-a întâmplat”.
Prim-ministrul danez a declarat că implicarea Rusiei nu poate fi exclusă. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a numit acuzațiile „nefondate”.
Donald Trump, atac fără precedent la adresa ONU: Națiunile Unite finanțează un atac asupra țărilor occidentale – VIDEO
Contextul: incidente repetate la granițele NATO
Pe 10 septembrie, Polonia a cerut consultări cu partenerii din Alianță, după ce mai multe drone rusești au traversat spațiul său aerian. La doar câteva zile distanță, Estonia a făcut același pas, ca urmare a unor încălcări similare, de data aceasta cu avioane de luptă rusești. În mai puțin de două săptămâni, trei episoade de acest tip au stârnit reacții ferme din partea aliaților est-europeni.
Critici la adresa ONU
În aceeași discuție cu jurnaliștii, Trump a revenit asupra viziunii sale legate de rolul Organizației Națiunilor Unite. „Ei nu și-au atins niciodată cu adevărat potențialul. ONU ar putea fi incredibilă cu anumite persoane la conducere”, a spus acesta. A repetat și afirmația că „am oprit șapte războaie” și a adăugat: „Nu am fost ajutat de ONU. Nu ar trebui să avem niciun război dacă ONU își face treaba. Știu că au fost implicați inițial în Rusia, Ucraina, dar nu s-a rezolvat, iar acela era momentul să fie oprit.”
Macron, avertisment direct pentru Trump: „Premiul Nobel pentru Pace este posibil doar dacă opriţi conflictul din Gaza”
Citește și:
- 22:34 - Bărbat din Cluj, arestat pentru tentativă de omor după ce și-ar fi înjunghiat soția. Fiica celor doi a sunat disperată la 112
- 22:19 - Lovitură de la ANAF: Firmele cu activ net sub pragul legal nu mai pot acorda dividende
- 22:08 - Armistițiul dintre Israel și Liban se prelungește cu 45 de zile. Anunțul Departamentul de Stat al SUA
- 21:48 - Traian Băsescu: ”Pentru mulţi, domnul Bolojan e ceva extraordinar, un soi de Mesia”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














