O fată în vârstă de 11 ani din Pakistan s-a înecat marți după ce căzut într-un rău în timp ce încerca să facă un selfie, iar părinții ei au murit încercând să o salveze, au anunțat poliția și administrația locală, potrivit AFP.
Tragedia s-a produs în Kunhar, cursul de apă care traversează provincia Khyber Pakhtunkhwa, în apropiere de Beesian, o zona turistică montană aflată la 200 km nord de Islamabad.
Acest rău adânc, agitat și plin de stânci este foarte apreciat de amatorii de rafting.
"Tânăra încerca să facă un selfie cu răul în spate când a alunecat", a relatat polițistul Arshad Khan, precizând că mai mulți turiști au fost martori la incident.
Mama a sărit imediat în apă pentru a încerca să o salveze, însă a fost luată de curent.
"Văzând că atât soția lui cât și fiica să se îneacă, tatăl s-a aruncat, la rândul sau, în rău pentru a le salva însă a murit și el", a adăugat Khan.
Corpul mamei și cel al fetei au fost scoase din apă, însă trupele de intervenție îl caută pe cel al tatălui.
Ambii părinți erau medici în provincia Pendjab și se aflau în vacanță.
Ceilalți doi copii ai cuplului, o față de 9 ani și un băiat de 6 ani, au fost martori la incident.
În 5 iulie poliția din Peru a recuperat cadavrul unui turist sud-coreean dintr-o cascadă din junglă amazoniană, unde căzuse încercând să se fotografieze.
Cu câteva zile înainte, un turist german a căzut 200 de metri în timp ce încerca să fotografieze vârful peruan Machu Picchu.
Sursa: hotnews.ro