Actual· 1 min citire

Tragedie în Tulcea! Un șofer a murit în urma impactului dintre un TIR și două autoturisme

Tragedie în Tulcea!

Tragedie în Tulcea!

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 iun. 2025, 17:10

Un accident rutier grav, în care a fost implicat un camion înmatriculat în Ucraina și două autoturisme, a avut loc, luni după-amiază, în județul Tulcea. Din primele informații, șoferul TIR-ului a murit.

Tragedia a avut loc pe DN 22, localitatea Somova, iar în momentul publicării acestei știri traficul rutier este blocat complet.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea au anunțat că pompierii au fost solicitați să intervină, luni după-amiază, la un accident rutier petrecut în localitatea Somova, în care au fost implicate un camion înmatriculat în Ucraina și două autoturisme.

”Din primele informații șoferul autocamionului este decedat. Către locul intervenției se deplasează un SMURD, o autospecială de stingere și una pentru descarcerare din cadrul detașamentului de pompieri Tulcea”, au afirmat reprezentanții ISU Tulcea.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, circulația este oprită pe ambele sensuri ale DN 22, în urma accidentului, și se estimează că ea se va relua în jurul orei 18.00.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News