Potrivit autorităților din India, supraviețuitorul se numește Vishwash Kumar Ramesh, are 40 de ani și este cetățean britanic. El se afla în India pentru câteva zile pentru a-și vizita familia și se întorcea în Regatul Unit împreună cu fratele său, Ajay Kumar Ramesh (45 de ani).
„Poliția a găsit un supraviețuitor care a stat pe scaunul 11A. El este în spital și este sub tratament. Nu pot spune încă nimic despre numărul de decese. Numărul morților ar putea crește, deoarece avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială”, a declarat comisarul GS Malik, citat de agenția de presă ANI.
Potrivit Hindustan Times (HT), supraviețuitorul se numește Vishwash Kumar Ramesh, are 40 de ani și este cetățean britanic. El se afla în India pentru câteva zile pentru a-și vizita familia și se întorcea în Regatul Unit împreună cu fratele său, Ajay Kumar Ramesh (45 de ani).
„La 30 de secunde după decolare, s-a auzit un zgomot puternic și apoi avionul s-a prăbușit. Totul s-a întâmplat atât de repede”, a declarat pentru HT Vishwash, care a suferit „leziuni de impact” pe piept, ochi și picioare.
Zborul Air India cu destinația Gatwick - un Boeing 787-8 Dreamliner - cu 242 de persoane, inclusiv membri ai echipajului, a decolat joi la ora locală 13.39 și s-a prăbușit în câteva minute, izbucnind în flăcări. Air India a declarat că 169 dintre cei 230 de pasageri erau cetățeni indieni, 53 cetățeni britanici, șapte portughezi și un canadian. Echipajul era format din 12 persoane.
Vishwash, care încă mai avea cartea de îmbarcare, a declarat pentru HT: „Când m-am ridicat, erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică. M-am ridicat și am fugit. Erau bucăți din avion în jurul meu. Cineva m-a apucat și m-a urcat într-o ambulanță și m-a dus la spital.” Vishwash a declarat că stă în Londra 20 de ani, iar soția și copilul său sunt în acolo.
El a spus că fratele său Ajay era așezat pe un alt rând în avion. „Am vizitat Diu. A călătorit cu mine și nu-l mai găsesc. Vă rog să mă ajutați să-l găsesc”, a declarat el pentru HT.
În alte părți ale spitalului unde era internat, familiile și prietenii pasagerilor aflați la bordul avionului Air India își căutau rudele. Printre aceștia se aflau membri ai familiei fostului ministru-șef al statului Gujarat, Vijay Rupani, care se afla și el în acel zbor. Sailesh Mandliya, care l-a asistat anterior pe Rupani, era la spital în căutarea fostului ministru-șef. „Îl căutăm. Dacă aflați ceva, anunțați-mă”, a declarat Mandliya pentru HT.