Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, astăzi, că în etapa a doua a concursurilor pentru directorii de școli din comisiile de evaluare trebuie să facă parte și experți în resurse umane din firme puternice sau reprezentanți ai universităților cu experiență managerială. Declarația vine în contextul în care expiră mandatele tuturor directorilor de școli din România, fiind nevoie - spune ministrul - "de organizarea unor concursuri care să privilegieze competența".
"Etapa a doua este destinată tuturor celor care vor reuși să ia mai mult de 7 la examenul național, după care se vor prezenta în fața unor comisii. Comisiile de concurs, conform legii, sunt organizate de către Inspectoratul Școlar Județean, deci o persoană va trebui să fie din partea ISJ. După aceea, pe modelul învățământului universitar, în care comunitățile academice își aleg propriii lideri, am insistat ca doi profesori titulari, aleși prin votul secret al Consiliului profesoral al fiecărei școli, să fie în această comisie de interviu, din care să se aleagă liderul. Să aibă un punct de vedere pe care să și-l exprime. Cel de-al patrulea membru al comisiei trebuie să fie un reprezentant al autorității locale", a afirmat ministrul, citat de Agerpres, în cadrul unei dezbateri organizate de către DC News Media Group.
El a menționat că al cincilea membru al comisiei de evaluare trebuie să fie un profesionist dintr-o firmă cu puternic departament HR sau un reprezentant al universităților cu experiență managerială.
"(...) Avem deja firme solide care pot să pună la dispoziție pentru trei zile, o săptămână, două săptămâni, fiecare cât poate, experți pentru a participa în aceste comisii de interviu, pentru a avea o selecție cât mai eficientă. De asemenea, un reprezentant al universităților cu experiență managerială care să aibă un cuvânt de spus, să fi fost director de departament, prodecan, decan, prorector, rector sau să fie un profesor de management resurse umane, managementul educației. (...) Deci, al cincilea membru poate să fie fie specialist în HR, fie din universități", a mai spus Cîmpeanu.