Șoc în lumea medicală, după ce unul dintre cei mai cunoscuți medici de la Spitalul Municipal Dorohoi a murit subit, la doar 46 de ani. Ovidiu Alexa era coordonatorul compartimentului de Primire urgențe.
Tragedia s-a produs vineri după-amiază. Medicului i s-a făcut rău în propriul apartament, după ce ieșise din tură, iar soția a apelat la colegii săi. Când au ajuns , cadrele medicale l-au găsit în stop cardio-respirator, din cauza unui infarct extins, iar manevrele de resuscitare n-au dat niciun rezultat, potrivit Monitorul de Botoșani.
“Am făcut tot ce este omenește posibil. Inima a pornit de două ori, însă nu a rezistat. Am încercat să îl trimitem cu elicopterul la Iași, dar nu s-a mai putut”, a spus medicul Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.
Potrivit apropiaților, medicul suferea de hipertensiune, insuficiență renală și o cardiomiopatie ischemică la debut, dar își ignora starea de sănătate, din dorința de a nu lipsi de la muncă prea mult.
Joi, când se afla în tură, mediculu ar fi acuzat o stare de rău, dar a încercat să se trateze singur, punând totul pe seama oboselii.
Varianta este susținută și de directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, Monica Adăscăliței. Potrivit acesteia, decesul trebuie pus pe seama epuizării la locul de muncă, din cauza activităților desfășurate în contextul pandemiei de COVID-19.