Slujbe speciale în toate bisericile și mănăstirile din România. Decizia a fost luată chiar de Patriarhia Română.
În toate bisericile și mănăstirile din cadrul Patriarhiei Române vor fi oficiate, marți, slujbe de pomenire a eroilor Revoluției din 1989.
"Marți, după terminarea Sfintei Liturghii, la Catedrala patriarhală va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român. Această slujbă de pomenire va fi săvârșită în toate bisericile și mănăstirile din cadrul Patriarhiei Române unde se va sluji Sfânta Liturghie", precizează Patriarhia într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, în București, slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 va fi oficiată și la Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluției - Piața Revoluției (la ora 9,00), la Radiodifuziunea Română (la ora 10,00) și la Televiziunea Română - Troița din fața instituției (la ora 11,00).