Actual· 1 min citire

Serghei Lavrov a vorbit despre evoluția campaniei militare ruse în Ucraina, în fața membrilor BRICS. Ce DECLARAȚIE a fost adoptată

Serghei Lavrov / Foto: Profi Media

Serghei Lavrov / Foto: Profi Media

Publicat19 mai 2022, 21:38
Actualizat19 mai 2022, 23:47

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a informat, joi, pe omologii săi din statele BRICS despre evoluția campaniei militare ruse din Ucraina, în timpul unei reuniuni ministeriale a acestui grup format din țări precum Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Potrivit MAE de la Moscova, la finalul reuniunii a fost adoptată și o declarație comună, despre care nu a oferit însă informații suplimentare.

"Lavrov i-a informat detaliat despre principalele aspecte ale evoluției situației în Ucraina în cadrul operațiunii militare speciale", informează MAE rus, într-un comunicat, citat de EFE.

"Miniștrii au dezbătut teme legate de consolidarea principiilor colective în afacerile internaționale, conflictele regionale, combaterea noilor provocări și amenințări, precum și interacțiunea țărilor BRICS în spațiile multilaterale", mai arată sursa citată.

Potrivit sursei citate, în cadrul reuniunii s-a desfășurat și o sesiune în format extins, cu participarea miniștrilor de externe din Argentina, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Nigeria, EAU, Arabia Saudită, Thailanda și Senegal (țară care deține președinția Uniunii Africane), la care s-a dezbătut interacțiunea în cadrul ONU, OMC și G20.

"După reuniune, părțile au aprobat o declarație comună", a mai anunțat MAE de la Moscova, fără a oferi detalii în acest sens.

Spre deosebire de statele occidentale, țările BRICS s-au abținut să critice agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual