Actual· 1 min citire

Șeful Aeroportului Iași, infectat cu coronavirus

Sursă foto: Facebook Cătălin Bulgariu

Sursă foto: Facebook Cătălin Bulgariu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 sept. 2020, 10:12

Managerul Aeroportului Internațional din Iași, Cătălin Bulgariu depistat pozitiv cu infecția cu COVID-19. La aceasta oră se află în evaluare la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, scrie ziaruldeiasi.net.

Surse din PSD Iași susțin că Bulgariu ar fi participat, marți seara, la o ședință internă de partid, deși aștepta rezultatul testului. La întâlnirea de partid ar fi fost printre alții Tudor Ciuhodaru, Doru Pănescu, Vasile Toma și Silviu Macovei.

Bulgariu este al treilea caz confirmat la Aeroportul Internațional din Iași, din 24 septembrie încoace.

Toate cazurile sunt în partea administrativă a regiei-departamentul Juridic. În prezent, mai sunt așteptate rezultatele altor teste făcute de angajați suspecți de infectare cu coronavirusul.

“În momentul de față la Aeroportul Iași au fost depistate trei persoane care sunt purtătoare a virusului SARS COV-2, așteptăm ca reprezentanții Direcției de Sănătate Publică să desfășoare ancheta epidemiologică în cadrul Regiei de Transport. În această perioadă au fost distribuite măști și mănuși și li s-a luat temperatura tuturor angajaților în momentul în care aceștia s-au prezentat la serviciu. După efectuarea anchetei epidemiologice vom putea spune ce măsuri se vor lua în vederea stopării răspândirii de coronavirus în interiorul Aeroportului Iași și în rândul personalului TESA”, a afirmat Anca Burniche, purtător de cuvânt la Aeroportului Internațional din Iași, potrivit Ziarul de Iași.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual