Autoritățile din Italia au anunțat, luni, că au destructurarat un grup care propaga pe rețelele sociale idei antisemite și rasiste. Suspecții sunt 12 neonaziști prezumați, printre care o femeie aleasă deja ”Miss Hitler” într-un concurs organizat de rețeaua socială rusă VK. Membrii rețelei ar fi planificat și un atac împotriva unei structuri NATO.
Ancheta parchetului de la Roma, demarată la sfârșitul lui 2019, a vizat activitățile grupului ”Ordine Ario Romano”, ai căror membri au între 26 și 62 de ani. Aceștia au publicat pe Facebook și pe o rețea socială rusă (VK) texte, video-uri și imagini cu conținut rasist, antisemit și negaționist, a precizat un comunicat al poliției.
Ancheta a scos la lumină ”o incitare de a comite acțiuni violente împotriva persoanelor de origine evreiască și a cetățenilor străini”, a mai transmis sursa citată.
Poliția a precizat că grupul derula și ”activități de planificare, încă în stare embrionară, a unei acțiuni specifice împotriva unei structuri a NATO cu utilizarea unor dispozitive explozibile fabricate datorită instrucțiunilor găsite pe internet și cu colaborarea anumitor militanți care țin de asociații străine similare, active în Portugalia.”
Printre persoanele anchetate se află o milaneză care a câștigat, în 2019, concursul de frumusețe "Miss Hitler", organizat de rețeaua socială rusă VK, potrivit Agerpres.