Când se va lua decizia la nivel european să interzicem transportul interjudețean, intrajudețean și transportul în regim de taxi, și în urma unor consultări atât cu toate autoritățile statului român, cât și la solicitarea industriei de transport, „este posibil să luăm și o astfel de decizie”, a declarat, duminică, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode.
„Pe transportul rutier, foarte mulți ne-au întrebat de ce nu oprim transportul interjudețean, de ce nu suspendăm transportul intrajudețean, transportul în regim de taxi sau transportul de închiriere. Noi am spus foarte clar: restricțiile date prin Ordonanță Militară se referă clar la modul în care se deplasează cetățenii în exterior, nu este interzis a se deplasa cetățenii de la domiciliu la locul de muncă, de la domiciliu în șantierele unde își desfășoară activitatea. Mai mult, noi ne-am propus să menținem aceste șantiere deschise, pentru că numai așa putem să ținem economia în viață în această perioadă destul de dificilă pentru România. Când se va lua decizia la nivel european să interzicem și transportul interjudețean, și transportul intrajudețean, și transportul în regim de taxi, sigur în urma unor consultări cu toate autoritățile statului român și la solicitarea industriei de transport, este posibil să luăm și o astfel de decizie. În acest moment, pe teritoriul României transportul de marfă și transportul de persoane se desfășoară fără restricții, respectând toate regulile impuse de Ministerul Sănătății, prin ordonanțele militare date până acum”, a spus Lucian Bode la un post TV.
Acesta a precizat că, în prezent, în România, pe transportul feroviar de persoane sunt suspendate în jur de 300 de trenuri, în timp ce pe zona transportului de marfă există 700 de trenuri care circulă fără nicio restricție.
„Astăzi, în jur de 300 de trenuri pe transportul de persoane sunt suspendate, din cele 1.800 câte circulă în condiții normale. Trenurile de marfă, însă, circulă fără nicio restricție și reducerea s-a făcut doar în ceea ce privește volumul de marfă, nu ca număr de trenuri. În continuare, avem în jur de 700 de trenuri de marfă care circulă în România. Ce este foarte important este că nu avem, în acest moment, nicio navă în carantină. Transportul fluvial și transportul maritim se desfășoară fără probleme. Am introdus acea obligație a companiilor de a echipa piloți care iau nava din rada portului și o duc pentru descărcare la dană, să fie echipați corespunzător și să respecte toate regulile impuse de Direcțiile de Sănătate Publică. Acest lucru se întâmplă astăzi și putem spune că traficul de marfă atât pe fluvial, cât și pe maritim nu este blocat”, a mai spus Ministrul Transporturilor.
Ministrul de resort a susținut faptul că are două propuneri, „mai degrabă de clarificare decât de restricții”, la ordonanța militară ce vizează transportul rutier, precum și transportul naval.
„Am două propuneri care vizează transportul rutier, respectiv transportul naval, pe clarificare mai degrabă decât de restricții. Pe scurt, în ceea ce privește transportul rutier spunem că se exceptează de la aplicare prevederilor alineatelor 1 și 2, referitor la circulația în grupuri mai mari de trei, circulația persoanelor cu un autovehicul care efectuează un transport rutier național de persoane, prin serviciile regulate speciale, pentru transportul angajaților între domiciliu și locul de muncă și prin servicii ocazionale, precum și transportul rutier pe cont propriu indiferent de capacitatea autovehiculului în condițiile respectării tuturor măsurilor pentru prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus. Mai exact, clarificăm modul în care se deplasează cetățenii cu mijloacele de transport, fie că vorbim de transport în comun, că vorbim de curse speciale. Deplasarea personalului de la și la locul de muncă al locuință se realizează fără niciun fel de restricție în intervalul ora 6:00 – 22:00. Mai mult, interzicerea circulației persoanelor în grupuri mai mari de trei se referă la spațiul deschis, nu vizează transportul public de persoane”, a afirmat Lucian Bode.