Scrisoare emoționantă pentru Dacian Cioloș: "Ea a fost Kiki"

Scrisoare emoționantă pentru Dacian Cioloș: "Ea a fost Kiki"
Scrisoare emoționantă pentru premierul Dacian Cioloș despre viața, suferința și moartea unui copil cu Sindrom Down.
Scrisoare emoționantă pentru premierul Dacian Cioloș despre viața, suferința și moartea unei fetițe cu Sindrom Down. Și despre problemele unui sistem care tratează cu indiferență și cinism persoanele cu dizabilități.
Scrisoarea este semnată de Mădălina Turza, directorul executiv al Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități.
"Aleg acum să nu vă vorbesc despre cifre și statistici, despre tabele extinse în XLS pentru că știu că asta aveți în mapă zilnic.
Acum vreau să vă rog să priviți această fotografie. O vedeți?
Ea a fost Kiki.
O fetiță cu Sindrom Down dintr-unul din județele acestei țări al cărei Prim Ministru sunteți acum domnia voastră.
Kiki, a murit acum aproximativ 6 luni. În liniște. Lângă mama ei, neștiută de nimeni și uitată de toți.
Nu vreau să vă spun de ce s-a dus, deși inclusiv asta are legătură cu sistemul din țara care i-a dat cu atâta zgârcenie DOAR cetățenia. Vreau să vă spun cum a trăit Kiki.
Kiki nu a mers niciodată pe piciorușele ei pentru că în țara ei nu există un program de reabilitare neuromotorie, iar mama ei nu și-a permis tratamentele costistoare din mediul privat.
Kiki nu a spus niciodata mai mult de „mama” pentru că țara ei nu are un program de recuperare adevarat sau de dezvoltare de abilități de comunicare alternativă, iar în privat o oră de astfel de terapii costă enorm.
Kiki era transportată de mama ei într-un cărucior mult prea mic și prea vechi pentru nevoile ei, țara ei nu are un program prin care să ofere astfel de mijloace minime pentru toți copiii.
Ca să poată ajunge la București, Kiki trebuia să aștepte o anumită cursă de autocar pentru că celelalte nu o primeau sau o obligau să stea pe ultimul rând din spate unde i se făcea rău.
Kiki nu a fost niciodată într-o școală domnule Prim Ministru. Nu s-a jucat cu colegii în recreație și nu a stropit tabla cu buretele ud pentru că nu există în țara ei o școală pregătită să o primească.
În ultimul ei an de viață, Kiki a avut niște dureri cumplite de dinți domnule Prim Ministru. Da, de dinți. Cred ca știți ce înseamnă o durere de măsea. Imaginați-vă cum dor 18 simultan. Niciun doctor din sistemul public nu și-a asumat vindecarea. Pentru că este complex. Pentru că este costisitor. Pentru că nu există un program. Și știți ce s-a întâmplat, domnule Prim Ministru? S-a putut rezolva prin bunăvoința unor oameni din mediul privat. Care au tratat-o în clinica lor, simplu și firesc. Pentru că statul nu i-a oferit nimic. Și după operație, Kiki a zâmbit. Și am strâns-o tare tare în brațe.
Kiki a locuit împreună cu mama și frații ei într-o cămăruță pe care mama ei o platea cu greu din îndemnizație, fără să înțeleg cum și ce mâncau. Știți de ce domnule Prim Ministru? Pentru că persoanele cu dizabilități nu au nicio șansă la o locuință socială.
Kiki a iubit mult și necondiționat pe oricine îi acorda o clipă de atenție. Kiki a oferit enorm și nu a primit NIMIC. Și s-a stins.
Acum o lună și ceva am înghețat târziu în noapte pentru că am vrut o schimbare. Pentru copilul meu cu dizabilități care stă acasă pentru că a fost bătut și dedat în școala specială, pentru toți copiii, tinerii și adulții în situația asta și pentru Kiki care mi-a ridicat inima la cer și apoi mi-a sfâșiat-o în mii de bucățele.
Nu este vina dumneavoastră că îngerul Kiki a plecat.
Dar este opțiunea dumneavoastră dacă alegeți să faceți din Kiki începutul unui nou capitol și al speranței.
Am sperat în frigul din stradă și am crezut, da am crezut, că cel puțin într-unul din graficele obiectivelor dumneavoastră de guvernare voi găsi cuvântul DIZABILITATE. Și nu l-am găsit.
Știu că aveți un mandat scurt și mai știu că sunt multe aspecte ale vieții sociale care necesită atenție. Insa, dați-mi voie, cu respect să vă spun că acesta nu este un argument. NU așteptăm o rezolvare completă, ci dovada efectivă a unui ÎNCEPUT.
Am expertiza și experiența necesară să vă aduc TOATE argumentele juridice, tehnice și sociale pentru a vă explica nu numai necesitatea, dar și obligația de a adresa această problemă socială acută a peste 700.000 de cetățeni români și familiile lor. Dar aleg să nu fac asta acum pentru că am scris deja, eu și cei care luptăm pentru această cauză arhive de explicații, analize, rapoarte, memorii, propuneri și obiective.
Acum vreau să vă întreb, recunosc, inspirată fiind de un europarlamentar belgian într-un alt context:
Cum doriți, domnule Prim Ministru, să-și aducă lumea aminte de dumneavoastră?
Ca Premierul care a început cea mai grea schimbare pentru viața persoanelor cu dizabilități din România?
Sau ca omul care a perpetuat tăcerea și indolența guvernelor din ultimii 27 de ani.
E o chestiune de alegere. Și vă aparține. În totalitate.
În noiembrie 2015 eu v-am dat un cec în alb.
Pentru Kiki. Pentru copilul meu. Pentru o Românie de care mă agăț cu ultimele forțe să nu o părăsesc.
Cu respect,
Mădălina Turza"
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























