Șarpele, una dintre cele mai înspăimântătoare ființe de pe pământ, a marcat omenirea încă de la începuturile ei. Simbolul șarpelui este prezent în toate culturile lumii și în toate etapele istoriei, fiindu-i atribuită în cele mai multe cazuri o conotație negativă, ce ține de granița dintre bine și rău, viață și moarte. Creștinii asociază șarpele diavolului.
În toate culturile lumii, semnificația șarpelui este una dintre cele mai complexe, indicând deopotrivă viață și moarte, lumină și întuneric, sacru și profan, început și sfârsit. Frica de șerpi, despre care unii cercetători spun că a fost dezvoltată ca mecanism de apărare, de către strămoșii noștri, încă de când locuiau în peșteri, a plasat acest animal în centrul unor credințe și prejudecăți.
Tradiția creștină asociază șarpele diavolului. El este cel care îl întruchipează de Antichrist, împingând omenirea în păcat. Cu toate acestea, la români există așa-numitul șarpe al casei, care păzește casa de rău și pe care nu trebuie să îl omori.
I se mai spune Știma Casei sau Șarpele Străjer, și are culoarea albă, deoarece trăiește în beznă, între pereții sau zidurile casei. Este păzitorul gospodăriei și trăiește sub pragul, sub talpa sau în pereții casei. Uneori își părăsește locul și ia parte la jocurile copiilor, care își împart și hrana cu el.
Se mai spune despre el că păzește și niște obiecte prețioase, îngropate sub case ori în jurul acestora, precum bani, aur, pietre scumpe sau bijuterii. Se zice, în folclorul românesc, că o casă părăsită de șarpele ei este necurată și atrage duhurile rele. Șarpele casei poartă noroc celor din familia sub locuința cărora s-a aciuat. Îi păzește pe oamenii care îl rabdă la temelia casei lor de boli, certuri, incendii, cutremure și alte nenorociri și de aceea el nu trebuie omorât.
Sursa: Adevărul
