Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franța pentru că nu a ținut cont de consecințele evacuării unei tabere de romi din regiunea pariziană în 2013, și nici de situația particulară a persoanelor în cauză, transmite AFP.
Conform comunicatului emis de instanța de la Strasbourg, șapte cetățeni români de etnie romă au înaintat o plângere la CEDO în aprilie 2013, după decizia autorităților de a evacua o tabără neautorizată pe care aceștia o ocupau de șase luni la Courneuve, în regiunea pariziană.Fără propunere de relocare, romii au plecat în cele din urmă de unii singuri, instalându-se provizoriu într-o altă tabără, fără caravanele care, după cum afirmă ei, le-ar fi fost confiscate, scrie AGERPRES.
Circumstanțele evacuării forțate a taberei și condițiile lor de viață ulterioare 'nu constituie un tratament inuman și degradant', au considerat judecătorii de la Strasbourg, însă, 'din cauza termenului scurt între ordinul prefectului și punerea sa în aplicare, nu a existat o luare în calcul a consecințelor expulzării și a situației particulare a reclamanților'. Statul francez a fost condamnat să achite fiecărui reclamant câte 7.000 de euro ca despăgubiri morale.