Rusia consideră că un eventual bombardament cu arme nucleare tactice lansat de Statele Unite asupra Iranului ar avea consecințe catastrofale.
Utilizarea potențială a armelor nucleare tactice de către Statele Unite în Iran „ar fi o evoluție catastrofală”, a declarat vineri, 20 iunie 2025, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de știri rusă de stat TASS.
Peskov a comentat ceea ce a calificat drept informații speculative din mass-media cu privire la o asemenea posibilitate. Comentariile sale, așa cum au fost redate de TASS, nu au menționat nicio publicație anume, potrivit Reuters.
Ziarul „The Guardian” a relatat că oficiali americani din domeniul apărării au fost informați că utilizarea bombelor convenționale împotriva instalației subterane de îmbogățire a uraniului de la Fordo nu ar fi suficientă pentru a o distruge complet și că distrugerea acesteia ar necesita atacuri inițiale cu bombe convenționale și apoi lansarea unei arme nucleare tactice dintr-un bombardier B-2.
Cu toate acestea, ziarul britanic a declarat că președintele Donald Trump nu ia în considerare utilizarea unei arme nucleare tactice asupra Fordo și că posibilitatea nu a fost prezentată de secretarul Apărării, Pete Hegseth, și de șeful Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, în cadrul întâlnirilor din „Situation Room”, de la Casa Albă.
Donald Trump a declarat joi, 18 iunie 2025, că orice decizie privind potențiala implicare a SUA în conflictul Israel-Iran va fi luată în termen de două săptămâni.
Rusia, care are legături strânse cu Iranul, a avertizat ferm împotriva intervenției militare americane de partea Israelului.