România ocupă locul întâi într-un clasament negru, european, al copiilor abuzați. Anul trecut, în țara noastră, au fost înregistrate peste 12.000 de cazuri oficiale în care minorii au fost neglijați, exploatați, abuzați fizic, emoțional sau sexual. Iar cele mai multe s-au petrecut în orfelinate.
Daniel s-a născut în toamna lui 1977 și a trăit prin orfelinate șapte ani. Când își povestește copilăria, vorbește despre el la persoana a treia. Și-a impus să își imagineze că un alt copil a trecut prin momentele pe care el le-a trăit.
"Imaginați-vă că acest copil a fost abandonat în mai multe rânduri, plimbat dintr-o casă în alta, de nimeni dorit. Pe trupul acestui copil de sute de ori s-au stins țigări. Imaginați-vă că acest copil a fost pus în lanțuri pe când avea șase, șapte ani", a spus Daniel.
La un moment dat, lui Daniel i s-a părut că luminița de la capătul tunelului s-a ivit.
"Acest copil ajunge în septembrie '85 într-o instituție de ocrotire din Ploiești și nu știa ce înseamnă așa ceva. Descoperă încă din prima zi că nici acel spațiu nu este acasă", a continuat acesta.
S-a înșelat, însă. În orfelinatul din Ploiești, supraveghetorul de noapte îl punea să umfle fălcile, iar apoi îl lovea cu un baston din cauciuc peste ele. Și asta...doar pentru că îi plăcea cum se aude.
Deși a trecut prin astfel de momente în perioada comunismului, acum Daniel participă la diverse evenimente unde le împărtășește și altora povestea lui în speranța că aceasta nu se va repeta. Din păcate, adevărul este că se repetă.
"Există în România, în statele Europei, în statele lumii foarte mulți copii care încă sunt victime ale neglijării, ale abuzurilor de toate felurile, ale exploatării sexuale, ale traficului de copii", a afirmat Maria Roth, co-președinte ISPCAN.
Concret, anul trecut, în România, au fost înregistrate 12.542 de situații de abuz asupra copiilor. De asemenea, în prima jumătate a acestui an, Asociația Telefonul Copilului a primit peste 60.000 de apeluri. Cele mai multe au raportat abuzuri sexuale.
În acest context, se ridică întrebarea "din ce cauză?"
"În primul rând, sărăcia. Al doilea, lipsa supravegherii din partea instituțiilor statului a copiilor, a vieții de familie, educația precară. Migrația românilor în străinătate.", a explicat Ionel Oprea, adjunct Avocatul Poporului.
Statisticile mai arată că România ocupă primul loc și la capitolul mame minore.