Coronavirus - România: 209648 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

România, campioana taxelor pe muncă

Monday, 17 July 2017, 17:46 Sursă: REALITATEA.NET

În contextul în care plafonarea bazei de calcul a fost eliminată din 1 februarie 2017, țara noastră impune contribuții comparabile cu Germania și Belgia, fără a oferi însă și beneficii asemănătoare asiguraților. Datele apar într-o analiză publicată azi de firma de audit și consultanță Deloitte România.

Potrivit studiului, din 2018, România ar putea să revină aproape de mijlocul clasamentului, pe poziția 11, luând în considerare reducerea ratei cumulate a contribuțiilor de la 39,25% la 35%, prevăzută în programul de guvernare.

Cele mai mari costuri ale contribuțiilor de asigurări, de peste 45%, sunt în Franța, Ungaria, Belgia, Grecia și Italia. La polul opus se poziționează Malta, Bulgaria, Cipru, Islanda și Irlanda.

Iată câteva dintre concluziile analizei realizate de Deloitte:

  • Cele mai mari costuri ale contribuţiilor de asigurări, de peste 45%, sunt în Franţa, Ungaria, Belgia, Grecia şi Italia. La polul opus se poziţionează Malta, Bulgaria, Cipru, Islanda şi Irlanda.
  • Circa 60% dintre statele din studiu au impus un plafon la calculul contribuţiilor de asigurări.
  • România se afla pe locul 18 în clasamentul care includea 27 de state SEE, în ianuarie 2017. După eliminarea plafonului, România a urcat pe locul şapte, în februarie 2017.

“Observăm că ţările cu cele mai mari costuri sunt în mod oarecum evident şi cele care nu au plafon. Chiar dacă ratele de taxare sunt apropiate, sumele efectiv datorate cresc simţitor acolo unde lipseşte plafonul. România impune contribuţii comparabile cu Germania şi Belgia, fără a oferi şi beneficii comparabile asiguraţilor. O altă remarcă ar fi că majoritatea statelor permit asigurarea alternativă de sănătate în sistem privat, opţiune care în România lipseşte, deşi din ce în ce mai mulți angajaţi apelează strict la acest tip de servicii medicale”, a spus Monica Ţariuc, manager la Deloitte România.

Impactul potenţial al măsurilor din programul de guvernare

În 2018, România ar urma să elimine patru din cele şase categorii de contribuţii de asigurări existente, să le transfere integral la angajat şi să reducă rata cumulată a acestora de la 39,25% până la 35%, conform programului de guvernare. Impozitul pe venit ar scădea de la 16% la 10% (0% pentru venituri sub 2.000 lei brut lunar).

Costul muncii va fi, în aceste condiţii, de 70%, faţă de 75% cât este în prezent. Pentru fiecare 100 lei primită de angajat, statul va încasa 70 lei, în loc de 75 lei, cât încasează acum.

“Conceptul – transferul contribuţiilor integral la angajat – este binevenit pentru că angajatorul are acum obligaţii, dar fără beneficii, iar angajaţii vor deveni mai conştienţi de costul muncii pentru care sunt remuneraţi. În prezent, ei au la cunoştinţă salariul brut care include propriile contribuţii, nu şi costul total cu salariul lor care înseamnă şi contribuţiile angajatorului”, e de părere Raluca Bontaş.

Pe de altă parte, ea apreciază că este discutabilă din punct de vedere legal eventuala obligare a angajatorilor de a creşte salariul brut ca să fie menţinută valoarea actuală a salariului net (în mână). “Probabil, cei mai mulţi angajatori vor creşte salariul brut. Există însă riscuri de a perturba piaţa muncii pentru că grilele de salarizare sunt stabilite în funcție de un coeficient raportat la valoarea salariului minim. S-ar putea produce inechităţi în salarizare în interiorul unei companii pentru că se va micşora ecartul dintre salarii”, spune Raluca Bontaş.

România ar deveni astfel al doilea stat din Sud-Estul Europei care ar plasa contribuţiile de asigurări doar la angajat, în afară de Marea Britanie. Aparent, scăderea contribuţiilor cu 4,25 puncte procentuale duce la scăderea costurilor angajatorilor, însă fondul salarial total ar putea fi mai mare decât în perioada anterioară în care plafoanele erau aplicabile. Motivul este că economiile de la salariile mai mici vor fi contrabalansate de sumele datorate suplimentar pentru salariile mai mari, a adăugat Monica Ţariuc.

Costul muncii: comparaţie România-Bulgaria

Comparația cu Bulgaria, țara vecină cu o economie asemănătoare cu a României, este relevantă din punctul de vedere al costului muncii.

„Raportând la acelaşi venit net, pentru salariul mediu costul total este cu 15,55% mai mare în România decât în Bulgaria. Pentru un salariu de 4.000 euro ajunge să fie cu 44,16% mai mare (echivalentul a aproximativ şapte salarii minime brute pe economie). Cu alte cuvinte, pentru fiecare poziţie de conducere, un investitor poate utiliza economiile rezultate din diferenţa de cost a asigurărilor sociale pentru angajarea altor şapte angajaţi în Bulgaria. În condiţiile în care ceilalţi indicatori relevanți pentru investitori sunt similari, costul contribuţiilor poate fi esenţial în decizia investitorilor”, a concluzionat Raluca Bontaș.

Din 2018, România ar putea să revină aproape de mijlocul clasamentului statelor europene cu cele mai mari costuri ale contribuţiilor de asigurări sociale, pe poziţia 11, luând în considerare reducerea ratei cumulate a contribuţiilor de la 39,25% până la 35%, prevăzută în programul de guvernare, spun analiştii Deloitte.

Totuşi, această măsură de scădere a ratei cumulate a contribuţiilor vine la pachet cu o majorare a venitului salarial brut cu 22,75% pentru a menține valoarea netă a salariului. Dacă nu ar fi luată în calcul această majorare şi ar fi efectuată o analiză comparativă a costurilor asigurărilor sociale plecând de la un venit net, şi nu unul brut crescut artificial, România ar putea ajunge chiar pe podiumul ţărilor cu costurile cele mai ridicate de asigurări sociale, atrag atenţia analiştii Deloitte.

“România se afla în a doua parte a clasamentului atunci când a fost publicat Studiul comparativ privind beneficiile de asigurări sociale de către reţeaua Deloitte, în ianuarie 2017. Având în vedere că plafonul bazei de calcul pentru contribuţii a fost eliminat de la 1 februarie 2017, am actualizat analiza și am constatat că România a urcat 11 poziţii”, a spus Raluca Bontaş, partener la Deloitte România.

Precizare metodologică: studiul a fost realizat pentru un salariu brut anual de 75.000 de euro, extrem de ridicat pentru nivelul din România, însă indicat pentru o comparaţie la nivel de UE, SEE, Elveţia, spun autorii studiului.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL