Istoria demonstrează că standardele frumuseții au provocat multă suferință în rândul femeilor. Este și cazul practicii legării picioarelor fetițelor din China. Tehnica presupunea o mutilare a piciorului prin care cele patru degete mai mici erau rupte și îndoite sub talpă, iar talpa și călcâiul se forțau pentru a se apropia cât mai mult. Tehnica a fost folsită aproape 1000 de ani în China, fiind interzisă abia în 1949, la instaurarea regimului chinez, scrie Historia.
De obicei, mama sau bunica fetiței realiza acest proces creându-se astfel un fel de solidaritate feminină. De aici rezultă și faptul că cele mai multe dintre relatări provin din vocile bărbaților, femeile alegând să suporte această durere în spațiul privat. În acest proces erau inițiate fetele cu vârsta cuprinsă între 5 și 7 ani, când oasele erau mai flexibile, dar erau cazuri, în rândul claselor superioare, când practica începea și la 3 ani, sau la țărani, când acest proces era efectuat mult mai târziu, pe la 12 – 13 ani.
Obținerea frumuseții presupunea și anumite riscuri. Odată realizat acest proces, fetele erau obligate să meargă, rupându-și astfel mai bine oasele și provocându-le o durere insuportabilă. Procesul de legare era reluat la 2 – 3 zile, când rănile provocate erau curățate și aplicat un nou set de bandaje. Pentru a masca diformitatea provocată de această practică, femeile purtau o încălțăminte special, frumos ornamentată, care contribuia la rolul estetic și erotic al picioarelor, dând impresia unui trup mai înalt și mai drept.
Odată la două săptămâni încălțările erau înlocuite cu o altă pereche, întotdeauna de dimensiuni mai mici. Toate aceste practici durau aproximativ doi ani până se obțineau picioarele lotus, care nu măsurau mai mult de 3,5 inchi. Dar riscurile erau cu atât mai mari cu cât un pericol constant al acestei practici era reprezentat de infecții, una din zece fetițe murind.
În schimb, China modernă acuză practica legării picioarelor. Prima amenințare serioasă la statutul picioarelor lotus s-a petrecut odată cu marea răscoală social ce a izbucnit la jumătatea secolului al XIX-lea. Răscoala taipinilor, având un program de egalitate socială, viza și desființarea acestei practici. Acuzele la adresa legării picioarelor se vor accentua la sfârșitul secolului al XIX-lea pe fondul modernizării și liberalizării Chinei, atunci când principalii reformatori, Kang Zouwei și Liang Qichao, au căutat să scoată în evidență răul produs de această practică. Argumentul lor se baza pe rușinea produsă Chinei în lume de această practică, făcând-o să nu obțină poziția pe care o doreau în contextul relațiilor internaționale, dar și slăbind țara prin producerea de copii slabi. Totodată, modernizarea Chinei era pusă în pericol deoarece țara era privată de forța de muncă a femeilor.
Desființarea sistemului imperial în 1912 și venirea la putere a republicanilor a adus și primele măsuri concrete de eradicare, femeile care refuzau să-și dezlege picioarele fiind supuse unor amenzi, dar practica nu va fi interzisă definitiv decât în 1949, odată cu instaurarea comunismului, mai scrie sursa citată.
