Rezultatele examenului de Bacalaureat 2025 au fost publicate vineri, 20 iunie, pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro. Elevii pot consulta notele obținute și, în premieră, își pot vizualiza lucrările corectate înainte de a depune eventuale contestații. Cât privește rezultatele, rata de promovare este 74,3%, mai mică decât în 2024, când a fost 76,4%. 24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Dintre aceștia, 8 provin de la licee din Capitală.
”Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații este de 74,3% (76,4% - în prima sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți”, anunță Ministerul Educției, odată cu afișarea rezultatelor examenului de Bacalaureat.
Pentru promoția curentă, rata de succes este de 79,9%, comparativ cu 81,5% în sesiunea iunie - iulie 2024, în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 32,1% (31,9%: iunie - iulie 2024).
24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10, un candidat susțunând probele în sesiunea specială a examenului.
Cei mai mulți candidați (13.598 - toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 - 9.49.
3.281 de candidați nu s-au prezentat, iar 64 de candidați au fost eliminați din examen.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen
- Limba și literatura română: 220;
- Limba și literatura maternă: 24;
- Proba obligatorie a profilului: 3.700 (Matematică: 2.551 + Istorie: 1.149);
- Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.221 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina logică și argumentare: 914).
În București, 8 candidați au luat media 10 la examenul național de Bacalaureat. Anul trecut, în Capitală au fost 13 medii maxime.
Dintre aceștia, 3 vin de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” ; 2 de la Colegiul Național „Ion Creangă”; alți 2 de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”; 1 de la Colegiul Național „Spiru Haret”.
Reguli privind depunerea contestațiilor
Contestațiile pot fi depuse/transmise vineri, în intervalul orar 14:00 - 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie.
Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Când vor fi afișate rezultatele finale
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri au fost distribuite, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care aceștia au susținut-o.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate în data de 30 iunie. În aceeași zi, Ministerul Educației și Cercetării va organiza o conferință de presă, cu participarea Ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, în care vor fi prezentate concluziile rezultate după desfășurarea primei sesiuni a examenului.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulat: susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; cel puțin media 6 la probele scrise.