UPDATE 20:50 - Putin i-a spus lui Orban că ar fi încântat ca Budapesta să găzduiască o întâlnire între el şi Trump
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus premierului Ungariei, Viktor Orban, că ar fi în continuare încântat ca Budapesta să găzduiască o întâlnire a sa cu preşedintele american Donald Trump, relatează Reuters.
În comentarii transmise de televiziunea rusă de stat, Putin i-a spus lui Orban că ar fi în continuare deschis faţă de întâlnirea de la Budapesta şi i-a mulţumit pentru că oferă găzduire.
Discuţiile dintre Putin şi Orban au avut loc, vineri, în contextul în care trimisul lui Trump, Steve Witkoff, se pregăteşte să se întâlnească cu liderul de la Kremlin săptămâna viitoare, la Moscova, într-un efort reînnoit de a pune capăt războiului.
„Sperăm foarte mult că propunerile de pace aflate pe masă vor duce la un armistiţiu şi la pace”, a declarat Orban.
UPDATE 17:45 - Andrii Iermak a fost eliberat din funcţie de preşedintele Zelenski: „Nu vreau să existe zvonuri şi speculaţii”
Şeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, influentul Andrii Iermak, a fost eliberat din funcţie, vineri, de preşedintele Volodimir Zelenski, după ce agenţiile ucrainene de combatere a corupţiei i-au percheziţionat reşedinţa, agravând o criză politică majoră, în contextul în care Kievul se confruntă cu presiuni din partea Washingtonului pentru a accepta termenii unui acord de pace.
Anunţul eliberării din funcţie a lui Iermak a fost făcut de preşedintele Zelenski în discursul său pe care îl adresează zilnic compatrioţilor.
Şeful statului a anunţat că Iermak a depus o cerere de demisie, iar Biroul Preşedintelui va fi reorganizat.
„Îi sunt recunoscător lui Andrii pentru că a prezentat întotdeauna poziţia Ucrainei în cadrul negocierilor exact aşa cum trebuia. A fost întotdeauna o poziţie patriotică. Dar nu vreau să existe zvonuri şi speculaţii”, a explicat Zelenski, precizând că sâmbătă va organiza „consultări” pentru a stabili cine ar putea prelua importantul rol.
Zelenski a menţionat că această mişcare vine în timp ce Ucraina are nevoie de „putere internă” într-un moment crucial al negocierilor pentru un potenţial acord de pace.
UPDATE 13:15 - Belgia respinge folosirea activelor rusești înghețate și după formularea planului de pace american
Premierul belgian Bart De Wever a avertizat că planul Uniunii Europene de a folosi în folosul Ucrainei activele rusești de stat înghețate ar putea pune în pericol șansele unui potențial acord de pace care să pună capăt războiului ce durează de aproape patru ani, transmite vineri agenția Reuters.
UPDATE 12:55 - Orban, primit de Putin pentru a discuta despre eforurile de pace în Ucraina şi livrări de hidrocarburi ruseşti
Preşedintele rus Vladimir Putin îl primeşte vineri, la Moscova, pe premierul ungar Viktor Orban, a anunţat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă oficială de presă Tass.
UPDATE 11:30 - Procurorii anticorupție au făcut percheziții și în locuința șefului administrației lui Zelenski
UPDATE 10:33 - Putin amenință cu represalii statele UE care vor folosi active rusești înghețate pentru sprijinirea Ucrainei
Vladimir Putin a avertizat că Rusia pregătește contramăsuri ferme dacă Uniunea Europeană utilizează veniturile din activele rusești înghețate pentru a acorda un împrumut masiv Ucrainei.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă la Bișkek, în Kîrgîzstan, unde liderul de la Kremlin a calificat planul european drept „furt” care subminează credibilitatea financiară a UE și încrederea în euro, conform Politico.
Vladimir Putin a subliniat că o astfel de decizie ar putea agrava vulnerabilitățile economice ale UE, mai ales având în vedere că Germania se confruntă, în viziunea sa, cu al treilea an consecutiv de recesiune.
UPDATE 9:45 - Putin dă „în scris” că Rusia nu va ataca Europa: „Nu am avut niciodată un astfel de obiectiv”
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, la Bișkek în Kârgâzstan, că Rusia nu intenționează să extindă războiul dincolo de Ucraina și este dispusă să confirme acest lucru în scris liderilor europeni.
Liderul de la Kremlin a respins acuzațiile oficialilor occidentali privind planuri militare împotriva altor state europene, numindu-le „absurde” și „ridicole”, conform Blick.
„Nu am avut niciodată un astfel de obiectiv”, a insistat Putin, afirmând că discuțiile privind un atac asupra Europei sunt „absurde”.
UPDATE 9:10 - Megadosarul de corupție zguduie Ucraina: procurorii au descins în biroul șefului administrației lui Zelenski
Biroul Național Anticorupție (NABU) și Parchetul Specializat Anticorupție au descins vineri dimineață în biroul șefului Administrației Prezidențiale a Ucrainei. O publicație din Kiev a reușit să fotografieze mai mulți ofițeri care intrau în clădirea unde își are biroul înaltul oficial.
UPDATE 8:50 - Întâlnire surpriză Viktor Orban-Vladimir Putin la Moscova
Premierul maghiar, care a păstrat relații prietenoase cu liderul de la Kremlin, va discuta despre livrările rusești de petrol către Ungaria, dar și despre Ucraina, scrie Reuters.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va întâlni vineri la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin.
Întâlnirea vine într-un moment sensibil al negocierilor de pace pentru încheierea războiului din Ucraina. Rusia a primit ultima versiune a planului de pace elaborat de SUA și Ucraina, iar oficialii americani vor merge săptămâna viitoare la Moscova și Kiev pentru a avansa negocierile.
Kremlinul a confirmat că Putin îl va primit pe Orban în cursul zilei, potrivit agenției publice de presă Tass.
UPDATE 8:00 - Incidentul a fost însoțit de execuția a cel puțin cinci prizonieri de război ucraineni, atribuirea fiind făcută de proiectul ucrainean de monitorizare a frontului Deep State, ceea ce ridică noi acuzații de crime de război la adresa Rusiei.
Potrivit Comandamentului Ucrainean, o unitate aflată în apropierea orașului Huliaipole s-a retras în mod necoordonat, creând o breșă de care forțele ruse au profitat pentru a ataca flancul formațiunilor ucrainene din zonă. Reprezentanții Forțelor de Apărare Sud susțin că la nivel de comandament au fost luate rapid măsuri pentru îmbunătățirea dispozitivului defensiv și pentru limitarea pătrunderii ruse.
Relatările corespondenților de război și ale proiectului Deep State descriu însă un tablou mult mai tensionat, cu lupte haotice în care unele unități ucrainene ar fi ajuns să tragă unele în altele, pe fondul confuziei create de manevra rusească pe flanc. În final, apărarea a fost reorganizată printr-o retragere coordonată pe un nou aliniament, ceea ce a redus ritmul înaintării ruse către oraș.
Haosul din linia frontului a dispărut aproape complet, inamicul a încetinit semnificativ în direcția orașului și a fost stabilită o nouă linie de apărare”, scrie Deep State.
Huliaipole este considerat un punct cheie în sistemul defensiv ucrainean de pe frontul de sud-est, fiind un oraș puternic fortificat situat între trupele ruse din Donbas și orașul Zaporijie. O eventuală cădere a localității ar deschide rușilor o axă de înaintare care ar putea pune presiune suplimentară atât pe frontul din Donețk, cât și pe cel din regiunea Dnipropetrovsk, complicând semnificativ apărarea ucraineană în sud.